La malul Dunării se pune mare preț pe asfalt!

dcim187mediadji 0768.jpg

Aprobarea Programului „Anghel Saligny”, PNDL 3, i-a prins cu temele făcute pe reprezentanții administrației publice locale de la Moldova Nouă.

Primarul Ion Chisăliță a intuit că Guvernul va continua să aloce bani pentru dezvoltare locală, astfel că acum nu are de făcut altceva decât să depună dosarele pentru obținerea finanțării. „Am lucrat și lucrăm la proiectele viitorului. Obiectivul prioritar al administrației este asfaltarea străzilor. Suntem pregătiți cu proiecte mature pentru a fi depuse pe PNDL 3 deoarece mi-am propus ca pe mandatul meu să se rezolve problematica asfaltului din Moldova Nouă. Acest lucru a rămas în urma și din punct de vedere obiectiv, pentru că a fost etapa apei potabile, etapa canalizării, dar acum s-au încheiat”, a precizat edilul-șef.

Funcționarii din Primărie lucrează totodată la un proiect de reabilitare a spațiilor verzi și se pregătesc pachetele de anvelopare a blocurilor din oraș pe un sistem de cofinanțare foarte, foarte mică. „Am inventariat și toate lucrările cu probleme de la proiectul de canalizare și apă. Canalizarea de la Măcești am prins-o pe un proiect Aqucaraș, iar pentru Moldovița, apă și canal, suntem pregătiți cu refacerea Studiului de Fezabilitate lăsat de mine în 2012 ca să-l depunem la Compania Națională de Investiții pentru că ei finanțează asemenea proiecte pentru comunități mici”, a adăugat primarul Chisăliță.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/