La Luncavița, PNL atacă primăria cu un fost pesedist condamnat penal!

Clasa politică este una și aceeași de ani și ani. Liderii de partid se dovedesc incapabili să aducă ceva nou în fața electoratului, iar acest lucru este vizibil în preajma alegerilor. Aceiași candidați, aceleași figuri triste și prăfuite, fie în opoziție, fie la putere. Mai mult decât atât, acolo unde nu există niciun fel de variantă, se apelează până și la persoanele condamnate penal pentru fapte de corupție!

Este și cazul fostului primar din Luncavița, Ion Velescu, pe care PNL îl propune ca și candidat pentru alegerile locale din septembrie. Decizia este una de-a dreptul surprinzătoare, în condițiile în care liberalii au militat mereu pentru candidați cinstiți și necertați cu legea. În mandatul 2012-2016, pe când era primar din partea PSD, Ion Velescu şi fostul viceprimar, Isae Babeu, au fost condamnaţi de instanţele de judecată pentru fapte de natură penală săvârşite în exerciţiul funcţiunii.

Velescu, zis „Banciulă”, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, fiind acuzat că a efectuat anumite lucrări cu oameni din comună, deşi firma unui apropiat de-al său a încasat sume frumuşele pentru asta. Primarul Velescu a fost găsit vinovat şi condamnat de Judecătoria Caransebeş la doi ani şi şase luni închisoare, cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de patru ani şi jumătate. Fostul vice, Isae Babeu, a scăpat cu doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de patru ani. Administratorul firmei caransebeşene SC Marocan SRL, Nicolae Panacea, a primit o pedeapsă de un an şi jumătate închisoare cu suspendare condiţionată pe un termen de încercare de trei ani şi şase luni.

În vara anului 2015, Ion Velescu a fost suspendat din funcție în baza unei hotărâri a Tribunalului Caraș-Severin, pe baza Ordinului semnat de prefectul de la acea vreme, Nicolae Ciobanu.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/