Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej pentru lugojeni să-și îndrepte privirea spre cei mai puțin norocoși, cu atât mai mult când este vorba de copii.
În spiritul sărbătorii Sfântului Nicolae marcată pe 6 decembrie, Parohia Ortodoxă Română „Adormirea Maicii Domnului” din Lugoj dă startul unei noi acțiuni caritabile intitulată „Ghetuțele lui Moș Nicolae”. Acțiunea se adresează celor 25 de copii beneficiari ai Centrului de Zi pentru „Sf. Nicolae”. Copiii au promis că vor fi cuminți începând deja să-și lustruiască ghetuțele în așteptarea darurilor Persoanele care doresc să susțină această campanie caritabilă o pot face fie personal la sediul centrului de pe strada Victor Vlad Delamarina nr. 7, prin daruri constând în dulciuri, jucării sau alimente, fie donând prin transfer bancar în contul RO14 RNCB 0252 1611 5633 0001, deschis la BCR Lugoj.
„Cu ocazia Sărbătorii de Sf. Nicolae, vrem să aducem bucurie în sufletele copiilor din centrul de zi și nu numai, prin oferirea darurilor specifice acestei zile. Persoanele care doresc să sprijine demersul nostru o pot face atât prin donații de dulciuri sau jucării, cât și prin ajutor financiar în contul BCR Lugoj. Vă mulțumim!”, transmit reprezentanții Centrului „Sf. Nicolae”. În cadrul acestei acțiuni vor fi ajutate și familiile nevoiașe, bătrânii și bolnavii din Lugoj și din comunele din zonă.