Primăria Iablanița are la dispoziție o lună și jumătate pentru a solicita finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Prin acest program sunt alocate fonduri pentru proiectele de construcție și modernizare a drumurilor, a rețelelor de apă și canalizare.
Victor Terteleacă, primarul comunei Iablanița, are în lucru documentația pentru trei proiecte de investiții care urmează să fie depuse la Ministerul Dezvoltării, în vederea finanțării lor prin Programul „Anghel Saligny”, lansat la nivel național, săptămâna trecută, prin care unitățile administrativ-teritoriale din mediul rural pot atrage minimum patru milioane de lei.
„Vom depune trei proiecte pe «Anghel Saligny». Mai exact, este vorba despre extindere rețea de apă și canalizare în comuna Iablanița, cu tot cu branșamente. Cel de-al doilea vizează asfaltarea a 2,5 kilometri de străzi, cu rigole și podețe, în localitățile Iablanița și Petnic. Cu acesta suntem încă în lucru, mai avem puțin la el, dar îl vom termina la timp, pentru a ne încadra în termenul de depunere. În cazul celui de-al treilea proiect, vorbim despre modernizarea unui drum vicinal, de 18 kilometri, între Iablanița și Petnic.”, a declarat Victor Terteleacă.