Procurorii DIICOT arată că SC Argirom a căpuşat încă de la început SC Hercules SA, societatea care deţinea patrimoniul balnear din staţiune, dovadă clară că ruinarea „Perlei Banatului” a fost premeditată!
La nicio lună de la privatizare, SC HERCULES SA a încheiat contractul de distribuție exclusivă nr. 6050/24.09.2001 cu SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA, având ca obiect exclusivitatea contractării produselor turistice ale SC HERCULES SA pe o perioadă de 25 de ani, până la 24.10.2026. Există suspiciunea rezonabilă, spun procurorii, că SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA a încasat sumele de bani reprezentând contravaloarea nopților de cazare, inclusiv de la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, sume pe care nu le-a restituit în totalitate către SC HERCULES SA, achitând cu aceste sume diferența de preț din contractul de privatizare care era de 4.083.440,86 lei, plătibilă în cinci rate anuale egale, în valoare de 816.000 lei/an. Există, mai spun cei de la DIICOT, şi suspiciunea rezonabilă că investițiile pe care trebuia să le realizeze SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA au fost realizate tot cu banii încasați în baza contractului nr. 6050/24.09.2001, bani care trebuiau restituiți către SC HERCULES SA.
Din luna decembrie a anului 2007 a început adevăratul declin al SC HERCULES SA, moment care coincide cu deschiderea procedurii de insolvență a SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA, acționarul majoritar, la care Iosif Armaș deținea aproximativ 88 la sută din numărul de acțiuni. Pe 03.12.2007, la Tribunalul București a fost înregistrată cererea creditoarei SC BIOCHEM SRL de deschidere a procedurii de insolvență împotriva SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA, iar prin sentința comercială nr. 1296/19.03.2008 Tribunalul București a deschis procedura generală de insolvență, fiind numit administrator judiciar Activ Lichidator IPURL. Astfel, Armaș, fiind acționar majoritar în SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA București, societate care la rândul ei deținea acțiuni la SC HERCULES SA Băile Herculane, a sesizat că, de fapt, creditorii reali ai SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA îşi pot recupera creanțele de la SC HERCULES SA Băile Herculane și, fiind animat doar de obținerea de profituri pentru sine, Iosif Armaș a pus la cale un plan menit să-i asigure sustragerea tuturor bunurilor şi activelor sau sumelor de bani din SC HERCULES SA, astfel încât creditorii reali ai SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA și SC HERCULES SA să nu poată să-și recupereze creanțele.
În acest scop, a procedat la racolarea de persoane și la constituirea unui grup infracțional organizat menit să-i asigure îndeplinirea scopului ascuns. Primul pas firesc era să-și asigure controlul asupra SC HERCULES SA Băile Herculane. Astfel, prin raportul nr. 1/20.08.2008 Activ Lichidator IPURL prin Borza Monica Angela a solicitat instanței să ia act de faptul că Iosif Armaș a fost desemnat administrator special al debitoarei SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA. Odată numit administrator special, Armaș a trecut la pasul doi, și anume crearea unui cadru aparent legal. Începând din luna mai 2008, Armaș a făcut demersuri pentru obținerea unor hotărâri AGA pentru a vinde imobilele SC HERCULES SA.
La data de 05.05.2008, Armaș, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație SC HERCULES SA, a convocat printr-un anunţ în ziarul „24 de Ore” Adunarea Generală Ordinară și Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor, pentru data de 31.05.2008. Convocarea a fost publicată în Monitorul Oficial. În acest convocator, care are șase puncte, nu se specifică însă vânzarea unor imobile proprietatea SC HERCULES SA.
Cu toate acestea, s-a emis Hotărârea AGA nr. 1/31.05.2008 care, în mod surprinzător, la art. 9 prevede: „se aprobă propunerea privind vânzarea unuia sau mai multor obiective aparținând SC HERCULES SA dintre complexele hoteliere Diana, Afrodita și Minerva în vederea stingerii datoriei ce reiese din Decizia civilă nr. 1125/R/2007 a Curții de Apel Timișoara…”.
După apariţia în Adevărul şi la Realitatea TV a acestor informaţii şi a mai multor articole de presă, prin ordonanța președințială din 15.12.2008 a Tribunalului Caraș-Severin s-a dispus suspendarea art. 9 din Hotărârea AGA nr. 1/31.05.2008. La data de 05.05.2009, ca urmare a acțiunii reclamantului Ilie Lupulescu, Tribunalul Caraș-Severin a constatat nulitatea absolută a art. 9 din Hotărârea AGA nr. 1/31.05.2008, hotărârea rămânând irevocabilă la 14.08.2008. Această hotărâre a Tribunalului Caraș-Severin nu a mai fost atacată cu apel, deoarece la data de 31.10.2008 a fost emisă o altă hotărâre AGA, tot cu nr. 1/31.10.2008, prin care s-a aprobat la art. 3 „vânzarea unuia sau mai multora dintre hotelurile Diana, Afrodita, Minerva sau Roman, ori a oricărui alt activ aparținând SC HERCULES SA, pe bază de evaluări autorizate”.
Se reține că, având în vedere starea de insolvență a SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA, administratorul judiciar trebuia, conform Legii Nr. 85/2006 art. 20 lit. e și f „să supravegheze operațiunile de gestionare a patrimoniului debitorului, conducerea integrală, respectiv în parte, a activității debitorului, în acest ultim caz, cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului sindic cu privire la atribuțiile sale și la condițiile de efectuare a plăților din contul averii debitorului.”
Cu toate acestea, în octombrie 2008 Armaș a reprezentat SC ARGIROM INTERNAȚIONAL SA în cadrul Adunării Generale a Acționarilor societăţii SC HERCULES SA, ocazie cu care s-a aprobat vânzarea unuia sau mai multor hoteluri sau a oricărui alt activ aparținând SC HERCULES SA. De asemenea, a fost mandatat președintele Consiliului de Administrație al SC HERCULES SA, Iosif Armaș, pentru a semna contractele de vânzare-cumpărare precum și alte acte premergătoare în vederea finalizării acestor demersuri. În Adunarea Generală a Acționarilor din 24.09.2008, procentul acționarilor prezenți a fost de 66,663 la sută, iar SC Argirom Internațional SA, reprezentată de Iosif Armaș, deținea aproximativ 60 la sută, drept urmare, deciziile au fost luate în mod direct de Iosif Armaș.