La Forotic e mult de lucru! Fosta administrație a bifat doar proiecte făcute pe genunchi?

Conștient de nemulțumirile locuitorilor, primarul comunei încearcă să grăbească pașii spre demararea lucrărilor edilitare, însă acest proces va mai dura un timp, susține acesta, de vreme ce a găsit în Primăria Forotic „un talmeș-balmeș”.

Aflat la primul mandat, Alexandru Sporea spune că, pentru a spori confortul locuitorilor din comună, este nevoit să înceapă cu intabularea străzilor, după care să se orienteze înspre programele deja existente, pentru a nu mai pierde timp în așteptarea celor cu finanțare europeană. „Se lucrează la Forotic, dar nu atât de vizibil pe cât și-ar dori cetățenii! Eu trebuie să încep de la zero, aș putea spune. O să încep cu intabularea străzilor. Vreau să asfaltez, să modernizez străzile comunei, și să bag apă și canalizare. Pentru asta am însă nevoie, în prima fază, de intabulare. Am început să studiez prețurile din piață, și am reușit să-mi iau un colaborator. Suntem la faza de achiziții pe SEAP, pentru că deocamdată nu putem face mare lucru până nu vine bugetul. (…) Nu mai aștept să se deschidă nimic, eu sunt venit din mediul privat. O să depun proiectele la Compania Națională de Investiții (CNI), mă orientez spre programele existente. Ulterior, dacă apar noi finanțări, ne reorientăm, și depunem documentație și în partea cealaltă. Nu e nici o problemă!”, ne-a declarat primarul comunei Forotic, Alexandru Sporea.

În paralel cu proiectul referitor la intabularea străzilor, edilul lucrează la rescrierea documentației depuse de vechea administrație locală la CNI pentru reabilitarea căminului cultural din localitatea Comorâște. Sporea acuză vechea conducere a primăriei și spune că proiectul a fost făcut de mântuială, fiind sortit eșecului de la început. „Proiectul a fost făcut pe genunchi, și depus greșit la CNI. Este, de fapt, o copie a mai multor proiecte, unde apar și localitățile Constanța și Teregova alături de Comorâște. Este un talmeș-balmeș și sunt nevoit să rescriu acest proiect. Se lucrează deja la el, suntem deja la faza de cerere pentru autorizația de construire. Aici, Consiliul Județean Caraș-Severin ne cere foarte multe acte, care sunt greșite. Am identificat și eu aceste erori, am încercat să le refacem cu proiectantul, le-am depus la CJ, ni le-au respins pentru că nu sunt bune, și acum le-am dat pe toate înapoi în lucru.”, a mai precizat edilul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/