Metalul Reșița a învins greu astăzi, în Valea Domanului, penultima clasată, FC Bihor Oradea, în primul meci oficial din 2015, cu scorul de 1-0 (0-0), și s-a apropiat la numai un punct de liderul ACS Poli Timișoara.
Istoria s-ar putea repeta, chiar dacă deocamdată sunt foarte puțini cei care speră cu adevărat că rosso-nerii pot provoca marea surpriză și vor fura locul în prima ligă pe care Timișoara părea să-l aibă acontat după ultimul meci din 2014. La fel ca în urmă cu aproape două decenii, seria noastră are o mare favorită la promovare, ACS Poli Timișoara, club bine organizat, cu lot valoros și bani fără număr. Cam la fel stăteau lucrurile și la Electroputere Craiova, unde frații Mihăilescu aveau saci fără fund. Reșiței nu i s-au acordat prea multe șanse nici atunci, nici acum. Pentru Metalul nu e nicio tragedie dacă nu promovează, în schimb, la Timișoara ar fi mare deranj. Exact cum a fost și la Craiova în 1997. Presiunea e pe băieții lui Dan Alexa, în timp ce elevilor lui Oprița nu le rămâne decât să joace fiecare meci la victorie.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651020660936″]
Astăzi, cu FC Bihor, echipă cu mare tradiție în fotbalul românesc, dar cu și mai mari probleme financiare, Metalul nu s-a mișcat deloc grozav. A făcut o primă repriză modestă, în care a ieșit în evidență doar așezarea foarte bună a oaspeților, pe un teren moale, total diferit de sinteticul pe care rosso-nerii s-au antrenat toată iarna. La pauză, Oprița a mutat inspirat. A renunțat la Crețu, i-a lăsat tot flancul stâng lui Vasile și a trimis încă un om în fața porții, pe Claudiu Ionescu. Bărbulescu a intrat și el bine la mijloc în locul lui Enescu și în minutul 62 a picat golul. Szabo a revenit cu gol la Metalul și a aprins lupta pentru promovare. Patru minute mai târziu, FC Bihor a rămas în zece, Toca fiind eliminat pentru două galbene. Toată lumea aștepta desprinderea, însă marile ocazii, dintre care una uriașă, au fost la poarta noastră. Zimmermann a fost încă o dată îngerul păzitor al buturilor noastre și s-a terminat bine. Ar fi fost perfect dacă victoria Metalului ar fi fost aplaudată la final de un număr mai mare de spectatori, dar poate că asta se va întâmpla de acum încolo.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157650677488898″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157648762503803″]
Administrația lugojeană se pregătește să încheie anul cu o ședință ordinară stufoasă. Întrunirea edililor locali va avea loc luni, 23 decembrie, de la ora 12, în Sala de protocol...
Ofertele pentru Parcul Tematic Timișul în Miniatură, în evaluare
Arhivare și conversie digitală la Primăria Timișoara, de 6 milioane de lei
„L-aș aduce pe Călin Georgescu la televizor în fiecare zi! E un mare farsor!”
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
in 1997 am avut o conducere foarte buna. 2015 rufa se ascunde in bucuresti de 5 luni.echipa din 1997 a fost mult peste echipa de azi. in 1997 nu am avut bani dar nici saraci lipiti ca azi.
toata tara-i saraca lipita pamantului, la cat a furat UDREA , BASESCU , VIDEANU, BICA , BERCEANU ,RIDZI, ELENA BASESCU , ION MURESEAN ,DECEBAL TRAIAN REMES,FLORICA ,PULICA SI SULICA, TOTI O APA SI-UN PAMANT
ponta,voiculescu,nastase 7 case,dragnea,oprisan,voicu
aici e rubrica de sport idiotilor. hai Resita !
rufa mai vine pe aici ? poate o fi murit si noi ne racim gura de pomana.
una peste alta importante sunt cele 3 pct.jocul a fost slab.dar in fotbal este nevoie si de asemenea momente sa joci prost si sa castigi cele 3 pct.un castig pentru echipa Szabo si Barbulescu care a intrat bn in meci.. si poate fi o solutie fb pt mijlocul terenului
Hai lasati-o mai moale !!!
Resita nu are echipa de nivelul ala.
Nu a avut niciodata. A avut aparitii pasgere in Divizai A.
Ca de altfel si Poli si UTA.
Metalu, Poli si UTA sunt la nivel de matinal.
Se se bateau si se bat intre ele, dar la matinal.