La două licee din Caraș-Severin gradul de promovare la Bacalaureat a fost de sută la sută

Colegiul Național „Traian Lalescu” și Liceul Teologic Baptist din Reșița nu au avut niciun candidat picat la examenul de Bacalaureat din acest an.

Emoții mari pentru absolvenții de liceu care au susținut anul acesta examenul maturității. Ieri s-au afișat primele rezultate, rata de promovare în Caraș-Severin, înainte de contestații, fiind de 65,9%, sub media națională pe țară, care este de 72,8%. În ceea ce privește rata de promovare la nivelul unităților de învățământ din județ, în două licee din Reșița toți elevii care au susținut examenul au reușit să obțină medii de promovare. Este vorba despre elevii Colegiului Național „Traian Lalescu” (114 candidați) și Liceul Teologic Baptist (17 candidați).

La Colegiul „Traian Lalescu” mediile de promovare ale candidaților au fost pe măsura așteptărilor. 57 de elevi au obținut medii între 9 și 9,99, 46 – între 8 și 8,99, șapte – între 7 și 7,99 și patru – între 6 și 6,99. Cât privește Liceul Teologic Baptist, doi elevi au avut medii între 9 și 9,99, șase – între 8 și 8,99, patru – între 7 și 7,99, și cinci – între 6 și 6,99.

Primele două medii din județ s-au obținut la Colegiului Național „Traian Doda” din Caransebeș (9,86 și 9,85). La această unitate de învățământ procentul de promovare a fost de 83,49% (109 candidați).

Au fost și unități de învățământ cu promovare zero la Bacalaureat. Este vorba despre Liceul Tehnologic „Max Ausnit” din Caransebeș, unde niciunul dintre cei patru candidați nu a reușit să obțină cel puțin media șase, și despre Școala Profesională Berzovia, unde a fost înscris un singur elev, care nu a avut medie de trecere.

FOTO: ARHIVĂ

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/