La cartofis(s)erie sau la cartofărie?

Am stabilit cu alte ocazii şi în alte rânduri că prin șaormerie și sandvicerie s-ar completa seria locurilor care vând un anumit produs: mezelărie (cuvânt vechi, inclus de multă vreme în dicționare), ceainărie (și el vechi și prezent în lucrările lexicografice), cicletărie (cuvânt absent din dicționare, dar impus de realitate, încadrabil în paradigma locurilor sufixate similar).

Cartofis(s)erie? Cu siguranţă a apărut după modelul braserie, patiserie. O chestiune importantă: există în franceză brasserie şi pâtisserie, dar nu există *cartofisserie. Cartoful nostru provine din germană: Kartoffel, nu din franceză, unde leguma se cheamă patate sau pomme de terre (registre diferite). În franceză există pataterie (ca nume de restaurant): „La Pataterie est un endroit étonnant et… qui n’aime pas les pommes?” (https://m.lyonresto.com). Brasser e un cuvânt care există în franceză şi el stă la baza denumirii locului. Pâtisser – de asemenea. Brasserie vient du verbe brasser; pâtisserie vient du verbe pâtisser (rare) – ar spune un francez şi confirmă dicţionarul Le Petit Robert (2008). Există şi friterie, unde recunoaştem acelaşi procedeu (de formare cu un sufix).

Prin urmare, *cartofisserie ar fi o creaţie hibridă şi uşor bizară: o alăturare dintre un cuvânt românesc şi un fals prefix franţuzesc. -ie şi -erie (concurente) sunt sufixele care indică un loc unde se vinde ceva.

Aşadar, varianta care ar putea fi susţinută de logică şi de ştiinţele limbii este cartofăria. O astfel de noutate este uşor neconvenţională. Fără upgrade, fără urmă de străinism. În fapt, este o simplă întoarcere la firescul românesc de a adapta/de a crea. Unele elemente rămân cum le-a lăsat limba-mamă, intraductibile, de necalchiat, de nemodificat în limba ce le preia. Altele însă se adaptează perfect la noul background lingvistic sau se creează pe teren românesc din elemente pe care le cunoaştem şi le avem la îndemână: un substantiv (cartof) + un sufix (-ărie). Aurărie, argintărie, rufărie ne sună cunoscut, deşi aş spune că un cuvânt precum cartofărie ne sună şi mai cunoscut: e mai potrivit pentru o discuţie despre limba română actuală, despre noul lingvistic, despre realităţile zilnice.

Astfel de creații lexicale nu trebuie trecute în rândul găselnițelor de moment, ci în rândul elementelor de originalitate cotidiană. Stilul colocvial e impresionant, iar creativitatea reclamelor – sursă de inspiraţie. E și un strop de marketing la mijloc, consumatorul (ne)pretențios ciulind urechile la noutăți. Să mergem la cartofărie: locul unde mâncăm cartofi prăjiţi! Sau la vărzărie. Sau la prăjitoria… de cafea!

• Tweet
• Pin It