„La Caransebeș, PNL a devenit ceva exclusivist, o organizație semimasonică!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Felix Borcean, fostul șef al organizației municipale PNL Caransebeș, lansează un nou atac, poate mai dur ca niciodată, la adresa președintelui la nivel de județ, senatorul Marcel Vela, pe care îl acuză că a făcut din partid un fel de organizație ocultă!

Propriile sondaje îi plasează în topul preferințelor cărășenilor, la distanță mare față de ceilalți competitori de pe scena politică județeană, însă liberalii își scot ochii între ei și-și retează capul unul altuia. Primarul Caransebeșului acuză noi șicane și manevre în spatele cărora s-ar afla cel care le-a cerut scuze caransebeșenilor pentru că Felix Borcean se bucură astăzi de statutul de edil-șef. „Eu nu am întrerupt comunicarea cu consilierii PNL sau cu ceilalți membri ai PNL, disputa mea e cu o singură persoană. Nu am nicio problemă cu niciun alt membru de partid, singura dispută, de la distanță, e cu președintele partidului. Toate aceste șicane i se datorează în mare măsură. Aș fi surprins dacă s-ar propune excluderea mea din partid. Nu cred că va avea curajul domnul președinte să facă un asemenea gest!”, a spus Borcean subliniind că toate criticile sale îl vizează pe președintele Vela, nu pe colegii săi, nu partidul.

Propunerea liberalilor de a schimba vicepreședintele PMP al Consiliului Județean, mutare care necesită votul mai multor social-democrați, este un alt motiv pentru Felix Borcean de a-l acuza pe Marcel Vela că folosește filiala PNL Caraș-Severin exclusiv în interes propriu. Mai mult decât atât, îi reproșează senatorului că e vinovat pentru faptul că astăzi, în PSD Caransebeș, sunt o mulțime de foști liberali. Tuturor Vela le-ar fi arătat ușa sau i-ar fi forțat să plece. Lucru valabil astăzi pentru Felix Borcean, Adrian Torma, Doru Coșei, Hadrian Popescu și mulți alții! „La Caransebeș se țin ședințe la domnul Șelner acasă, la Imperial, ședințe restrânse, la care nu au acces toți membrii, să nu se audă prin oraș ce se discută acolo. PNL a devenit ceva exclusivist, o organizație semimasonică, ascunsă, unde se iau decizii care nu trebuie să ajungă la urechile celorlalți membri. Acum văd și întorsătura de la Consiliul Județean, PNL propune o candidatură a unui membru din alt partid. Nu știu ce e mai grav, ce s-a votat în Consiliul Local Caransebeș sau ce se presupune că se va întâmpla în Consiliul Județean?! E foarte interesant cum va explica domnul președinte atitudinile din ultima vreme în contextul în care eu sunt acuzat că fac tot felul de jocuri cu PSD. PSD care e alcătuit din mai mulți liberali care au plecat din PNL în 2016 și anterior, tot din cauza unor certuri intestine, tot cu președintele Marcel Vela!”, acuză Felix Borcean.

La finele lunii, la Caransebeș, urmează să aibă loc alegeri pentru șefia organizației municipale. Felix Borcean e convins că n-are rost să-și depună candidatura, totul urmând să fie un simulacru. „Eu sunt foarte curios ce fel de alegeri vor avea loc pe 30 martie. Probabil, va fi iar o listă și toată lumea cu mâna pe sus! Nu știu dacă voi candida, dacă în actuala conjunctură mai are rost sau nu. Eu nu am vrut să fiu președinte nici în 2016, a fost o împingere de la spate. Nu sufăr nici acum că nu mai sunt președinte, dar nu e bine ca un coleg care nu gândește cu capul lui să execute doar ceea ce i se spune de la București sau din Strada Zlagnei. Nu este normal să se întâmple așa într-un partid și văd că domnul Marcel Vela este doar pasionat de Caransebeș și pentru Caransebeș e în stare să sacrifice orice!”, a mai afirmat Borcean, de data asta cu înțepături și pentru președintele interimar al PNL Caransebeș, Andrei Ungur.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Liderul liberal Marcel Vela refuză să mai aibă vreun dialog cu Felix Borcean, despre care a mai afirmat și în alte rânduri că face deja jocurilor altor partide. „Nu dau replici la declarații, jigniri și diversiuni de campanie electorală gândite și regizate cu mai mulți rivali politici ai PNL”, a replicat senatorul. În schimb, Andrei Ungur vorbește despre liberalul Felix Borcean la timpul trecut!

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu replica președintelui PNL Caransebeș, Andrei Ungur!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/