La Caransebeș lucrurile merg foarte bine, dar lui Pisano nu-i e deloc ușor!

FC Caransebeș 1913 întâlnește sâmbătă, de la ora 11.00, pe stadionul din Parcul Teiuș, într-un meci din etapa a treia a campionatului Ligii a II-a, nou-promovata FCM Baia Mare. Gugulanii promit spectacol în ziua în care Caransebeșul sărbătorește Zilele Cetății.

Antrenorul gugulanilor, italianul Giovanni Pisano, e foarte mulțumit de rezultatele și de jocul prestat de echipa sa în primele două etape ale sezonului, dar spune că deciziile pe care trebuie să le ia nu sunt deloc ușoare. Și asta, pentru că în lot e concurență mare, iar lui îi e destul de greu să aleagă între un jucător sau altul. „După victoria cu Braşovul echipa este mult mai motivată. Cred că am convins că putem să jucăm deschis împotriva oricărui adversar fără să avem emoţii. Sper să facem o prestaţie bună sâmbătă, mai ales că jucăm acasă şi oraşul este în sărbătoare prin organizarea acestor manifestări cu tradiţie, Serbările Cetăţii. Este, aşadar, un prilej bun să sărbătorim o nouă victorie. Băieţii sunt motivaţi, dornici de joc şi să sperăm că va fi un meci bun”, a afirmat tehnicianul Italian.
Pisano a explicat la conferința de presă de astăzi că alcătuiește formula de start în funcție de felul în care se mișcă elevii săi în săptămâna meciurilor, dar că, în același timp, se adaptează și în funcție de adversari, după ce le vizionează meciurile. „Echipa se face în funcţie de prestaţia jucătorilor la antrenamentele din timpul săptămânii, dar ne adaptăm în acelaşi timp în funcţie şi de adversar. Eu spun că toţi se antrenează foarte serios şi deciziile sunt dificil de luat. Mai puţin şi vom avea un program foarte încărcat, cu trei meciuri pe săptămână, şi toţi sportivii vor avea ocazia să demonstreze. Până la meciul cu Baia Mare am avut mereu problema juniorilor, care sunt obligatorii în teren. Robert Roșoagă a fost accidentat după primul meci cu Vâlcea, acum este suspendat Dumitru pentru cartonaşul roşu primit cu Braşovul, dar am împrumutat un fundaş central, Andu Marian Moisi, de la Iaşi, care ne va ajuta cu siguranţă pe parcursul stagiunii. Am reuşit să-l legitimăm şi pe Negrilă şi le vom da posibilitatea şi lui Suru sau Telecican, foarte importanţi, să-şi demonstreze valoarea în echipă”, a mai spus antrenorul gugulanilor.

Comments

  1. Cetățean says:

    Le doresc tot răul din lume gugulanilor!

  2. VASI says:

    Esti un dobitoc cetatene.Eu sunt resitean dar ce vad la Resita imi este rusine.La Caransebes se fac lucruri frumoase si tu le doresti raul.Asai cu capra vecinului …..

  3. VASI says:

    De fapt ai zis tu ca viitorul Resitei e Doana,Bresneni etc.Toata stima pentru ei ce au facut pentru fotbalul resitean dar au o varsta si nu poti sa afirmi ca ei sunt viitorul,numai o minte bolnava ca a ta poate sa gandeasca asa ceva

  4. Andrei says:

    va asigur ca italienii o sa va traga teapa,sunt niste mincinosi care urmaresc doar PARIURILE, in timp o sa va dati seama de ce va spun eu acum si vom mai vorbi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/