La Caransebeș a crescut numărul tinerilor până în 35 ani care doresc să-și cumpere un imobil. Ghinion! „Nu ai din ce alege!“

Caransebeșenii sunt interesați de construcțiile noi, fie ele apartamente, fie case. Statistica agenției imobiliare Nestamis arată că tot ceea ce a fost contractat în 2018 s-a vândut încă din faza de proiect.

Bianca Ștark, agent imobiliar, ne-a precizat că, în ceea ce privește modul de achiziție, 21% dintre caransebeșeni dispun de cash (creștere cu 30%), 20% se bazează pe accesarea unui credit imobiliar, iar 59% doresc accesarea unui credit Prima Casă (în scădere cu 27%).


„Apartamentele din Complexul MORES au fost vândute integral, iar în reședința SAFIR mai sunt de vânzare doar două apartamente. Clienții noștri, care au optat pentru un apartament într-un imobil nou, au menționat ca avantaje: amenajările interioare ce pot fi alese de cumpărători, compartimentările moderne, apartamentele se predau la cheie cu toate utilitățile, instalațiile sunt noi, preţurile (cu TVA 5% inclus) sunt comparabile cu cele ale apartamentelor similare din blocurile vechi”, ne-a declarat Bianca Ștark.

Aceasta ne-a precizat că a avut solicitări de la caransebeșeni care doresc achiziționarea unei case noi în regim parter sau parter + mansardă cu 2-3 camere (suprafața construită până în 100 m.p.) și cu teren în suprafață de 300 – 500 m.p., care sunt dispuși să plătească în jur de 55.000 euro.

în cazul achiziționării de case „vechi”, sunt solicitate case cu 2 camere, chiar neamenajate, dar cu puţină gradină și intrare auto. Acelea cu mai mult de 4 camere și suprafață construită mai mare de 120 m.p. nu sunt atractive pentru cumpărători, 95% din cei supuși sondajului întocmit de agenția Nestamis consideră aceasta un dezavantaj major și o piedică în calea cumpărării.

Bianca Ștark spune că a crescut numărul tinerilor până în 35 ani care doresc să-și achiziționeze un imobil (o creștere importantă, de 30%). Creșterea salariilor în sistemul bugetar este substanțială și a dublat numărul cumpărătorilor din acest sector.

„Mai mult de jumătate din persoanele intervievate au răspuns că prețurile actuale sunt corecte și că se așteaptă la scumpiri în viitorul an. Este foarte important, din punctul nostru de vedere, faptul că din ce în ce mai mulți cumpărători renunță la finanțarea prin Prima Casă (scădere de 27%) și apelează la un credit ipotecar cu dobândă fixă pe perioada de creditare, chiar dacă avansul este de 15-20%. Motivul este dat de siguranța financiară pe termen lung, rata fiind o sumă fixă, neinfluențată de ROBOR, sau de fluctuațiile date de schimbul valutar, chiar dacă dobânda este mai mare, în acest caz de 7-8%. De asemenea, a crescut numărul cererilor pentru apartamente amenajate/renovate și confortabile ca și suprafață și dispunere a camerelor. Crește numărul cererilor pentru apartamentele în imobile noi și există încă multă precauție pe piața imobiliară, generată de modificările financiare la nivel național, dar și local, fapt care a dus începând din aceasta toamnă la o scădere semnificativă a numărului de tranzacții. Cert este că în municipiul nostru există o nevoie foarte ridicată de noi spaţii de locuire. În momentul de față, piața apartamentelor vechi sau noi este una foarte săracă în comparație cu anii anteriori, potențialii cumpărători plângându-se că nu au din ce alege”, a menționat agentul imobiliar.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/