Lucrările vor avea loc în Armeniș și Feneș, pentru ca cetățenii din cele două sate să beneficieze de apă suficientă, indiferent de sezon.
Administrația locală din Armeniș modernizează sistemul de alimentare cu apă din comună. Mai exact, reprezentanții primăriei au scos la licitație, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), contractul de execuție lucrări pentru proiectul „Modernizarea sistemului de alimentare cu apă în localitățile Armeniș și Feneș”.
Lucrările care urmează să se realizeze, potrivit anunțului din SEAP, au în vedere nu doar modernizarea, ci și extinderea rețelei de alimentare cu apă în cele două localități, în vederea asigurării debitului necesar de consum și obținerii parametrilor de potabilitate ai apei impuși de legislația în vigoare.
Întreaga investiție este estimată la 7,4 milioane de lei.