La 300 de ani de la atestarea documentară a comunei, Dognecea are un muzeu al mineritului

muzeu minerit dognecea

Pentru a marca 300 de ani de la atestarea documentară a localității, membrii Forumului Democratic al Germanilor din Dognecea au transformat o parte din sediul instituției într-un muzeu al mineritului.

Muzeul a fost inaugurat la finele săptămânii recent încheiate, iar în el găsim fotografii cu ortacii care au lucrat la mina din Dognecea, documente privind istoricul acesteia, hărți, unelte și obiecte vestimentare. Cei care vor trece pragul acestui spațiu muzeal, amenajat în două încăperi a Forumului German din localitate, vor putea vedea și un vehicul cu pompă manuală, recent restaurat, folosit în trecut pentru stingerea incendiilor de către Brigada de Pompieri Voluntari.

Primarul Remus Rof salută inițiativa membrilor Forumului Democratic al Germanilor și spune că deschiderea acestui muzeu este un lucru cât se poate de bun pentru comunitate, dar și pentru turiștii care ajun la Dognecea.

„Muzeul este foarte frumos, am fost alături de inițiatorii acestui proiect, domnii Matheus Lothar și Klaus Mihnea, cărora le și mulțumim pentru implicare. Primăria a donat muzeului o pompă veche pentru stingerea incendiilor, și sperăm ca toți cei care vor trece pragul Forumului German să fie plăcut surprinși de ceea ce găsesc aici. Printre obiectele expuse se numără flori de mină, ținute de pompieri și mineri, documente vechi privind istoricul minei.”, a declarat pentru expressdebanat.ro, primarul comunei Dognecea, Remus Rof.

Și pentru că a fost sărbătoare în Dognecea, Aur’a, apa miraculoasă care izvorăște din Munții Dognecei, nu putea lipsi de la un eveniment atât de important!
„Mereu alături de oameni!
Astăzi alături de minunata comunitate care ne spune aparte povestea locului, povestea industriei românești. Poveste ce merge mai departe prin simplul slogan “Facem Bine” spusă și argumentată de minunații oameni ai Forumului German din loc Dognecea, prin inaugurarea superbului muzeu la cei 300 de ani de la atestarea localității!
La mulți ani!
Felicitări Klaus Mihnea pentru implicare și dăruință!!!”  – Horațiu Rada, CEO Aur’a

aura

muzeu minerit dognecea 3

muzeu minerit dognecea 4

muzeu minerit dognecea 2

muzeu dognecea 6

FOTO: Primăria Dognecea

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/