La 10 metri și 8 secunde de victorie! Sub privirile selecționerului Robert Lupu!

Muncitorul Reșița a scăpat printre degete a doua victorie consecutivă din actuala ediție de campionat. După ce au condus cu 3-1 în meciul cu CSM Politehnica Iași, reșițenii au primit două goluri în 20 de secunde și apoi au ratat o lovitură de la 10 metri cu opt secunde înainte de fluierul final.

Elevii antrenorului Ion Roman ținteau a doua victorie consecutivă, după ce se întorseseră învingători din deplasarea de la Cluj-Napoca. Oaspeții au fost însă cei ce aveau să deschidă scorul în Polivalenta reșițeană, prin Narcis Cataramă (min. 2:16), însă gazdele au revenit destul de repede și au egalat prin Alexandru Mitru, după doar 38 de secunde. Același jucător a realizat „dubla” pentru Muncitorul în minutul 12, stabilind și scorul primei reprize.

În debutul părții secunde, reșițenii au comis rapid trei greșeli, au părut mai puțin creativi, au ratat destul de mult, iar publicul a așteptat aproape 13 minute înscrierea unui gol. În cele din urmă, Flavius Fedor a dus scorul spre un firesc 3-1, dar oaspeții nu-și spuseseră ultimul cuvânt. Tactica aplicată de antrenorul Gabriel Dobre, prin scoaterea portarului, s-a dovedit letală pentru Muncitorul. Ieșenii au marcat două goluri în interval de 20 de secunde și meciul se îndrepta spre un rezultat de egalitate. Odată cu trecerea timpului a apărut și nervozitatea în rândul jucătorilor, aceștia protestând la unele decizii ale arbitrilor. A avut de suferit chiar căpitanul Casian Doană, care a văzut al doilea cartonaș galben și automat pe cel roșu, lăsându-și echipa în inferioritate cu mai puțin de două minute până la finalul meciului. Reșițenii au rezistat și puteau chiar da lovitura decisivă. Florin Bârcean a interceptat mingea în preajma propriei porți, s-a lnsat într-o cursă spre buturile adverse, dar a fost faultat din spate de adversarul direct din acea fază, Adrian Călugăreanu, eliminat și el pentru al doilea galben. Cum era a șasea greșeală a oaspeților, s-a dictat lovitură de la 10 metri pentru Muncitorul. Se întâmpla cu opt secunde înainte de final. În poarta Iașiului a intrat veteranul Ioan Grigoraș, de 47 de ani, însă Adrian Moț a șutat pe lângă buturi.

„A fost o partidă grea, exact cum ne așteptam. Eram încrezători că puteam câștiga, de puțin am ratat victoria. E bun și un punct până la urmă, pentru munca lor pe care o desfășoară în fiecare zi la antrenamente. S-a văzut asta, în special la fazele fixe, lucrează, și chiar i-am surprins de câteva ori pe cei de la Iași. Păcat că n-am reușit să câștigăm. A fost un spectacol agreabil, mulțumim celor care ne susțin, Consiliul Județean, Aquacaraș, celorlalți sponsori, spectatorilor care au fost în număr destul de mare, îi așteptăm la următorul meci când sperăm noi să le oferim în sfârșit o victorie acasă, pe care o așteptăm cam de mult. Din păcate astăzi atât am putut, cu o echipă bună, solidă, puțin zic eu că și arbitrajul pe undeva ne-a cam întors câteva faze discutabile, chiar și la cartonașul roșu al lui Casian Doană”, a spus Ion Roman, antrenorul echipei Muncitorul Reșița.

Muncitorul: Copocean, Fedor, Mitru, C. Doană, Bârcean, Moț, L. Popescu, Păvan, Iago, Mihuțescu, Takacs, Sturzu.

Prezent în tribuna Sălii Polivalente, selecționerul naționalei de futsal a României, reșițeanul Robert Lupu a apreciat calitatea jocului și a lăudat evoluția fostului căpitan al echipei reșițene, Florin Bârcean.

Rezultatele etapei a 9-a:
Futsal Klub Odorheiu Secuiesc – Informatica Timișoara 2-2
Muncitorul Reșița – CSM Politehnica Iași 3-3
United Galaţi – Spicom Sfântu Gheorghe 6-4
Autobergamo Deva – CFF Clujana Cluj 9-1
Partida KSE Târgu Secuiesc – City’us Târgu Mureş a fost amânată.
Dunărea 2005 Călărași a stat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/