L-a dat de gol Mocioalcă pe Vela?! „Eu tot l-am îndemnat să vină la București, dar viața lui e la Primăria Caransebeș, în biroul acela!”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Mult comentata revenire a lui Marcel Vela la Primăria Caransebeș e tot mai probabilă după ce ruptura dintre acesta și actualul edil, Felix Borcean, s-a adâncit iremediabil. În plus, până și adversarul său politic de-o viață știe că nu agreează Bucureștiul!


Tensiunile din PNL Caraș-Severin nu mai sunt un secret pentru nimeni, Marcel Vela a fost măsurat în sondajul comandat de liberali cu privire la opțiunile de vot ale caransebeșenilor pentru Primărie, iar lista cu candidații la europarlamentare e prea mică, astfel că e tot mai plauzibilă candidatura actualului senator la Primăria Caransebeș în 2020. „Eu nu am fost niciodată departe de Marcel Vela, noi nu suntem chiar în același cartier, dar stăm în același oraș, nu am ezitat niciodată, chiar dacă am împărtășit opinii politice diferite, să ne bem cafeaua împreună. Nu să înjurăm Guvernul, dar să facem anumite discuții legate de Caraș-Severin. El e mai nou în politica de la București, eu tot l-am îndemnat de-a lungul timpului «vino la București», dar lui i-a plăcut mult la Caransebeș, cred că viața lui acolo e, la Primăria aia, în biroul acela! Cred că acolo se simte el cel mai bine”, a dezvăluit Ion Mocioalcă, actualul secretar general al PRO România.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Practic, Mocioalcă și Vela sunt astăzi amândoi în opoziție, într-o postură oarecum asemănătoare ca în perioada USL-ului. „Nu cred că se reface USL-ul, suntem într-o altă fază, se discută în ultimul timp de niște acțiuni unitare ale opoziției și sunt de acord cu acest lucru. Referindu-mă strict la Caraș-Severin, eu acum nu știu dacă o să mă aliez cu Vela să bat PSD sau să mă aliez cu cu PSD să-l bat pe Vela. Nu știu în momentul de față, o să vedem, vă spun că ambele variante îmi surâd și dacă aș putea să îi bat pe amandoi aș face-o fără niciciun fel de problemă. Sigur, ar fi posibil să se unească și ei să bată Pro Romania, dar mi se pare miza cam mică să-l bați pe unul din opoziție. Mi se pare o miză cam mică pentru Marcel Vela”, a mai spus Mocioalcă într-un interviu pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/