Kiss my ass

editrial dan popoviciu

Nu, nu sunt vorbele mele prin prisma cărora m-ați putea acuza de vulgaritate. Sunt parte a exprimării profund diplomatice a bufonului de la Casa Albă. A spus președintele celei mai mari democrații din Lume că, după ce i-a dat la glezne întreg mapamondului cu taxele vamale, o grămadă de neputincioși reprezentând o grămadă de state impotente, au solicitat negocieri pe tema comerțului, situație pe care golanul USA a caracterizat-o drept o cerere de a fi pupat în fund.

În fine, alde Becali, Șoșoacă, Simion etc. au reprezentare la nivel înalt. Cum poate reacționa un om de bun simț la asemenea luări de poziție? Și să vomite ar fi prea puțin. Nu vreau să vă sperii dar, cu un asemenea specimen la vârful Casei Albe cred că viitorul omenirii nu poate fi în niciun caz unul de colaborare și de trai în armonie.

Venim la noi și aflăm că doamna Lasconi a rămas, oficial, fără sprijinul formațiunii politice al cărei președinte este, USR. Am în spate aproape toate alegerile din România de după 1989. Dar, ca un partid să își abandoneze președintele, candidat la funcția de președinte al țării în plină campanie electorală, nu am mai văzut.

Toate raportările la ceea ce s-a întâmplat în acest partid își dau în cele din urmă, cu nasul în onoare și camaraderie. Știai tu, partid, că nu e bună de candidat? Ședință și clarificare a situației, înainte de înscrierea în cursa electorală. Acum, decizia useriștilor nu poate fi catalogată decât drept trădare a liderului pe câmpul de luptă. Umblă pe surse zvonul că covrigarul ar impune o taxă progresivă a veniturilor. Adică, eu idiotul ce muncește zi lumină și câștigă bani frumoși, plătește mai mult impozit statului (procentual) decât unul care se mulțumește cu un minim pe economie.

De ce? De prost ce sunt și că-mi rupe oasele pentru a-mi fi mai bine mie și familiei mele. Dar, trăim în țara în care nimeni nu are voie să câștige mai mult dacă nu „șeruiește” cu organele de partid și de stat.

Doamne Ferește să câștigi mai mult ca ei că, imediat îi dau drumul codruței din lanț.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/