Metalul Reşiţa a cedat astăzi, pe Stadionul Dan Păltinişanu, scor 0-3 (0-0), cu ACS Poli Timişoara, şi a pierdut contactul cu liderul, de care o despart acum şapte puncte.
Rosso-nerii s-au simţit pe Bega exact ca în Valea Domanului, fondul sonor fiind asigurat de propriii suporteri, însă asta nu a contat decât în startul partidei, dominat de echipa lui Daniel Opriţa. Buhăescu a semănat în câteva rânduri pericol la poarta lui Smaranda, pe fondul unei posesii superioare a balonului pentru reşiţeni. Treptat însă, Poli a preluat iniţiativa, iar Henrique şi Rodirlei au fost foarte aproape de gol. Zimmermann s-a aflat la post şi la pauză s-a intrat cu un 0-0 echitabil.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649219909639″]
Metalul a pierdut derby-ul de la Timişoara în numai trei minute. Imediat după reluarea jocului, în urma unei lovituri de la colţ, reşiţeanul Scutaru a marcat din careul mic împotriva fostei sale echipe. Reşiţenii nu s-au trezit la timp şi, în doar trei minute, Zimmermann a scos din nou mingea din plasă. Henrique a făcut 2-0 pentru Poli şi a turnat şi mai mult plumb în picioarele rosso-nerilor. Opriţa nu s-a grăbit, a avut răbdare, poate prea multă, chiar dacă, la un moment dat, Metalul putea reveni în joc. Cu 20 de minute înainte de final, Cânu a atins mingea cu mâna în careu, însă Feher a şutat lamentabil de la punctul cu var, mult peste transversală. Totul s-a năruit pentru echipa lui Opriţa la atacul imediat următor al lui Poli, când Ciucă a văzut roşu direct la un fault dur. În zece, Reşiţa nu a mai reuşit nimic. În schimb, Poli a mai marcat o dată, prin Trandu, şi Alexa a aruncat ostentativ un prosop către Opriţa, taxând astfel declaraţiile antrenorului reşiţean dinaintea partidei. Timişoara a câştigat astăzi fără dubii şi, cu şapte puncte peste Reşiţa şi Câmpina, se poate considera foarte aproape de revenirea în Liga I.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649624413372″]
,,Sunt mulţumit că am reuşit să câştigăm într-o manieră clară. Ştiam că trebuie să schimb ceva şi mă bucur că am ales să joc cu două vârfuri puternice, le-am pus mari probleme celor din Reşiţa. Am arătat forţă, arătăm bine, suntem pe primul loc. A fost o aroganţă de-a mea cu prosopul, pentru că ei vorbeau mereu de noi, că avem buget, că ar trebui să avem şapte-opt puncte avans”, a declarat Dan Alexa.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649225424228″]
Daniel Opriţa a recunoscut superioritatea Timişoarei. ,,A fost o primă repriză echilibrată, Timişoara cu ocazii mai mari, dar şi noi am avut situaţii. A doua repriză a fost a Timişoarei, am început cum nu se putea mai prost. Puteam să intrăm în joc la acel penalty, dar când ratezi şi iei şi roşu se termină totul. O victorie meritată pentru Dan Alexa. Sunt dezamăgit, speram la mai mult. ACS Poli e o echipă cu jucători de calitate, valoroşi, cu experienţă mai mare, ştiu să joace partidele cu miză. Poli s-a distanţat la şapte puncte, dar puteam să fim mai aproape de ei şi lupta nu s-a terminat. Mai sunt 15 meciuri, se mai joacă, e greu, dar nu imposibil”, a spus antrenorul Metalului.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157647308663833″]
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157649638569615″]
Nu doar succesul merită aplauze. Uneori și eșecul. După șase ani de pauză, „Fuckup Nights” Timișoara revine cu The Comeback Edition, un eveniment care pune în lumina reflectoarelor proiectele...
Leitner, unul dintre cei mai importanți producători de instalații de transport pe cablu din lume, montează pe Semenic una dintre cele 130 de telegondole pe care le are în...
Alina Dragomir |
01 April 2026
Ai dat-o în bară? Perfect! Eșecul iese din umbră la „Fuckup Nights Timișoara”
Roxana Bălan |
05 April 2026
Bazinul de înot din Caransebeș ar trebui să fie gata anul viitor
Adriana Baghiu |
05 April 2026
De Paște în Spania: liniște, familie și tradiții duse mai departe
Roxana Bălan |
05 April 2026
O viață dedicată siderurgiei! Romulus Ioan – cetățean de onoare al Reșiței
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281


Reşiţa are o galerie fantastică, dar nu are echipă, Timişoara are echipă dar zero galerie!!!!! Când fu Tică, nu fu Tache, când fu Tache nu fu Tică…
luxphoto faci o tiroleza bavareza cu bichon maltez?