Justiţie de calitate la Tribunalul Caraş-Severin

Conducerea Tribunalului Caraş-Severin a prezentat bilanţul pe anul trecut în prezenţa Monalisei Neagoe, reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii, şi a lui Florin Dogaru, vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara.

Indicii de casare, de desfiinţare şi de menţinere a sentinţelor sau durata de soluţionare a unui dosar în condiţiile în care încărcătura este foarte mare pe fiecare judecător sunt doar câteva din aspectele care demonstrează calitatea actului de justiţie la Tribunalul Caraş-Severin. CSM a răspuns pentru prima dată invitaţiei conducerii Tribunalului Caraş-Severin, Monalisa Neagoe fiind prezentă în rândul magistraţilor cărăşeni şi apreciind în termeni laudativi activitatea acestora în 2012. „Colegii de la Tribunalul Caraş-Severin au avut o muncă eficientă. Am remarcat modul bine structurat şi elaborarea foarte bună a bilanţului pe care l-a întocmit conducerea Tribunalului Caraş-Severin”, a spus reprezentantul CSM.
Indicii de casare au fost mici, durata de soluţionare rezonabilă, iar indicele de menţinere a soluţiilor pronunţare de instanţa cărăşeană şi atacate la instanţele superioare a fost remarcabil, de 99,17 la sută. Asta în condiţiile în care activitatea Tribunalului a crescut semnificativ din punct de vedere cantitativ. Calitatea şi transparenţa actului de justiţie la nivelul Tribunalului Caraş-Severin a fost apreciată şi de Florin Dogaru, vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara.
„În cursul anului 2012, volumul de activitate a Tribunalului Caraş-Severin a crescut cu 40,71 la sută faţă de 2011. În fapt au fost înregistrate 16.615 dosare faţă de 11.808. De asemenea, s-a stabilit că la nivelul întregului Tribunal media de dosare soluţionate a fost de 831 dosare pe judecător, iar operativitatea de 64,46 la sută. S-a punctat faptul că, dat fiind indicele de casare şi desfiinţare extrem de redus, calitatea actului de justiţie în judeţul Caraş-Severin este la un nivel ridicat. Indicele mediu de casare la nivelul instanţei este de 0,83 la sută, ceea ce duce la un indice de menţinere a hotărârilor pronunţate de completele Tribunalului Caraş-Severin de 99,17 la sută”, au concluzionat Rustin Ciasc şi Gabriela Stuparu, preşedintele şi vicepreşedintele Tribunalului Caraş-Severin.
Dosare cu greutate
În 2012, pe rolul Tribunalului Caraş-Severin au ajuns multe dosare interesante şi au fost pronunţate sentinţe de condamnare în cauze intens mediatizate. Au ajuns în faţa magistraţilor cărăşeni Romică Anculia, fostul director al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, foştii primari din Oţelu Roşu şi Socol, Iancu Simion Simi şi Valentin Ghiţă, sau temuţii interlopi Dan Mândriloiu, Bogdan Bujor, Alin Hoţa, Ciprian Rîpanu, Randi Tokar sau Dan Ivănescu. Tot anul trecut, Tribunalul Caraş-Severin i-a condamnat la închisoare pe „Monstrul pedofil”, hackerii din Caransebeş, poliţiştii corupţi de la frontiera cu Serbia, fostul primar din Zăvoi, pe traficanţii de droguri din Reşiţa şi Caransebeş, pe fostul comandant al Centrului Militar Judeţean, Dorin Militaru, dar a dat şi cea mai mare pedeapsă din istoria instanţei, 25 de ani de puşcărie, în cazul criminalului Buzar Duşco.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/