Jurnalistul bănăţean Mălin Bot a fost executat politic, „ca în cea mai sinistră dictatură“!

Ziaristul reşiţean Mălin Bot a rezistat doar şase luni în funcţia de redactor-şef al ediţiei online a ziarului „România liberă“. Dacă de la „Evenimentul zilei“ plecase din proprie iniţiativă, de această dată a fost dat afară de patronul publicaţiei, după ce Mălin Bot participase activ la protestul #Rezist de la Timişoara.

Nici nu s-au stins bine ecourile divorţului dintre Mălin Bot şi trustul B1TV-EVZ condus de Dan Andronic, şi iată, jurnalistul bănăţean se vede nevoit să se despartă şi de ziarul patronat de familia Adamescu, „România liberă“. Anunţul a fost făcut ieri de Mălin Bot, care susţine că nu i s-a imputat nimic, în condiţiile în care numărul cititorilor ediţiei online RL aproape s-a triplat de când conducerea acesteia a fost preluată de el.

„Decizia a fost luată direct de la Londra, de patronul Alexander Adamescu, peste capul directorului editorial (Sabin Orcan – n.r.), fără să știu punctual ce motiv anume l-a determinat pe proprietarul ziarului să mă concedieze. Decizia a venit fără vreo sancțiune anterioară, fără vreo anchetă internă, fără să fiu întrebat ce am de spus în apărarea mea, fără drept de contestație, fără vreun mail sau un telefon de la cel care a decis. Pur și simplu miercuri seară, 22 februarie 2017, după 12 ore petrecute în redacție, am aflat că patronul a decis să «zbor» din funcția de redactor-șef online și cu totul din echipă. Pur și simplu nici nu pot să vă spun concret pentru ce fapte anume s-a luat decizia asta, să discutăm dacă am greșit eu cu ceva și decizia era justificată sau dacă e un abuz“, explică Mălin Bot.

Jurnalistul precizează însă că i s-a spus că „picătura care a umplut paharul“ ar fi fost participarea, duminică, în a 19-a zi de proteste anticorupţie, antiguvernamentale, în Piaţa Operei din Timişoara, unde a şi ţinut un discurs la microfon.

„Nu pot spune concret în ce au constat toate celelalte picături adunate până la asta, dar pot să bănuiesc că țin de opiniile mele, de principiile pe care le-am promovat în articolele mele și pe care le-am strigat în Piața Victoriei din București sau Piața Operei din Timișoara, alături de alți 600.000 de români.  Conștiința îmi spune că am făcut ceea ce trebuia să fac, în primul rând pentru că un jurnalist trebuie să-și exprime liber opiniile, indiferent cum contrazic ele patronul sau potentații zilei. Când timișorenii din Piața Operei m-au invitat să vorbesc la microfonul protestului, ca jurnalist format în Timișoara, debutant la ziarul Timișoara – un simbol al orașului și Revoluției, ca laureat al Societății Timișoara, după ce fusese evocat în piață un editorial al meu din România liberă, nu puteam să nu vorbesc și am convingerea că nu am greșit. Am spus lucruri pe care le spusesem în toate editorialele mele de până acum. Vorbeam de pe treptele Operei, sub balconul Revoluției, în locul unde au făcut istorie împotriva comunismului, în 1989 și 1990, oameni pe care îi prețuiesc foarte mult cum este fostul meu profesor Iosif Costinaș. Fiica mea de 11 ani era în piață, lângă mine, în corul superb al copiilor care au cântat din toate suflețelele lor mici «Nouă ne pasă, aici e acasă!» Era atât de mândră de mine și eu eram atât de mândru de ea și de lecția de patriotism pe care o trăiam împreună cu alți 2.000 de timișoreni“, povesteşte Mălin Bot.

Fostul redactor-şef al „României libere“ spune că, în cele şase luni cât a condus ziarul, a scris numai ce i-a dictat conștiința și recunoaşte că a „ignorat total semnalele pe care patronul nostru le tot dădea pe la Antena 3, RTV și prin alte publicații controlate de tot felul de mafioți din România“. În acest context, Mălin Bot crede că decizia luată de patronul ziarului Alexander Adamescu are legătură cu politicienii aflaţi acum la putere, cu apropiaţi ai liderului PSD Liviu Dragnea.

„Am deranjat atât de mult gașca care gravitează în jurul vătafului României, Liviu Dragnea, încât trebuia să fiu distrus, eliminat, îndepărtat urgent și brutal. Fără drept de apel. Fără șansa să mă apăr. Ca în cea mai sinistră dictatură în care vine Volga neagră și te ia de acasă fără să cunoști destinația și motivele pentru care ți se întâmplă asta. Ca un exemplu pentru alți colegi ziariști care încă refuză să priceapă cum «trebuie» să se poziționeze față de gașca de hoți care deține puterea în România“, mai scrie Mălin Bot pe blogul său, https://malinbot.wordpress.com/2017/02/23/dupa-ce-am-participat-la-protestul-rezist-am-fost-dat-afara-de-la-romania-libera/ .

La momentul redactării acestui articol, patronul ziarului „România liberă“, Alexander Adamescu, nu a făcut niciun comentariu după ieşirea publică a lui Mălin Bot, ca de altfel nici directorul ziarului, Sabin Orcan.

Bănăţean reşiţean, după cum el însuşi se prezintă, Mălin Bot a debutat în televiziune în 1994, ca reporter la Terra Sat din Reşiţa, iar în presa scrisă, un an mai târziu, ca reporter la ziarul Timpul din Reşiţa. Înainte de a ajunge la România liberă, a mai lucrat la: revista Tempo (redactor-şef 1995-2000), ziarul Timişoara (director executiv 2001), Ziua de Vest şi Focus Vest (reporter 2001 – 2004), Cotidianul (corespondent local 2004-2005), EVZ Timişoara (reporter 2005-2008), Adevărul de Seară Timişoara (redactor-şef adjunct din 2008 şi redactor-şef regional din 2009), adevarul.ro (redactor-şef din iunie 2011 până în octombrie 2012), evz.ro (redactor-şef online, 2012-2016), realizator B1 TV (din august 2014  – emisiunea „Evenimentul zilei” şi din ianuarie 2015 – emisiunea „Sub semnul întrebării”, până în august 2016).

Mălin Bot şi-a făcut un crez existenţial din libertatea de exprimare: „Ziarele, televiziunile şi posturile de radio sunt controlate de persoane şi corporaţii, dar libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta!“

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/