Echipa de handbal a Reșiței s-a ținut tare timp de o repriză în fața uneia dintre pretendentele la titlul de campioană în acest sezon al Ligii Zimbrilor. HC Dobrogea Sud s-a distanțat pe tabelă abia în actul secund, iar pe final de meci pe teren au intrat toți juniorii din echipa reșițeană. Toți au marcat, în aplauzele și uralele spectatorilor care au urmărit ultimele minute din picioare și au creat o atmosferă ca în vremurile bune! Reșița a pierdut cu 24-33, însă ultimele patru minute au aparținut viitorului handbalului reșițean.
Etapa a treia a returului Ligii Zimbrilor la handbal masculin a adus greu încercatei echipei reșițene un adversar redutabil, HC Dobrogea Sud Constanța, echipă care se bate la titlu în acest sezon. După cum au arătat lucrurile în teren în prima repriză, Reșița nu a fost cu nimic mai prejos față de mult mai întărita și înstărita adversară. Reșița a condus în majoritatea timpului de joc al primei reprize, a muncit mult, în condițiile în care variantele de înlocuire erau aproape inexistente. Dar, cei aflați în teren și-au făcut datoria, și au ținut Constanța la distanță. Au fost faze bine lucrate în atac, în poartă Shota Tevzadze i-a scos din minți pe dobrogeni cu paradele sale, inclusiv de la 7 metri. Pe final de repriză oaspeții și-au revenit, dar nu a lipsit mult ca primele 30 de minute să se încheie la egalitate.
În partea a doua a întâlnirii, pe fondul oboselii, echipa reșițeană a cedat, iar când diferența de pe tabelă ducea către un deznodământ clar, tribuna a erupt ca un vulcan: pe teren și-au făcut apariția juniorii Reșiței. Și ce intrare și-au făcut! Cu gol după gol! Antonio Gîrban, Denis Barbu și Snezan Radosavlevici și-au trecut numele pe lista marcatorilor, în fața unui public așa cum îl știam, entuziast și dornic să vadă handbal. Scorul nici nu a mai contat, văzând în teren că Reșița are potențial și se încăpățânează să supraviețuiască. Păcat că nu vede cine trebuie!
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157677842681995″]
„Vreau să-mi felicit colegii pentru meciul pe care l-au făcut astăzi. Am jucat cu una dintre cele mai bune echipe din campionatul României și nu pot spune decât că sunt mândru că am asemenea colegi. Oamenii apreciază ceea ce facem, n-a fost sala plină așa cum ne doream, dar sperăm ca prin prestația noastră să-i convingem să se întoarcă din nou la handbal. Noi acum suntem în faza de reconstrucție. Nu putem să emitem pretenții, atâta timp cât nu există termeni de comparație între noi și celelalte echipe ca și buget. Asta va fi misiunea noastră, să construim. Dacă la Academie am zis că o să educăm prin sport, acum la echipa de seniori am zis să creștem și să reușim să promovăm jucători. Sunt foarte mândru că avem șase jucători din Reșița în echipă. Dacă mă mai pun la socoteală pe mine și pe Bahan, întrucât considerăm că suntem și noi reșițeni, că suntem de ceva vreme aici, ne-am stabilit aici, iată suntem opt reșițeni în echipă. Din 12-13 jucători, opt suntem din Reșița. Dacă nici acum nu merităm să fim sprijiniți, atunci nu știu când”, a spus Mihai Rohozneanu.
Reșița: Tevzadze, Sămînță – Bahan (7 goluri), Huta (6), Rohozneanu (2), Starchenko (2), Trifkovic (2), Heimbach (1), Popovici (1), Gîrban (1), Barbu (1), Radosavlevici (1), Ignat, Dragon.
O bucată ruptă din Rai o găsiți și pe Muntele Semenic, în cadrul de poveste a celor de la Popasul Cerbului, care din acest an au ridicat turismul la...
Aleea Libertății la Timișoara! Revoluționarii au plantat 11 stejari
CCIA Timiș sprijină companiile cu actualizarea codurilor CAEN
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281