Juniorii lui Petrea, în careul de aşi!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Ambele grupe de copii de la HC Adrian Petrea au ajuns între cele mai bune echipe din ţară, chiar dacă se află la prima lor participare în campionatul national.

La sfârşitul primei săptămâni din iunie, juniorii V de la HC Adrian Petrea au participat la turneul final, alături de alte cele mai bune 15 echipe din ţară la această categorie de vârstă. Puştii pregătiţi de Adi Petrea şi Mihai Rohozneanu au făcut parte din Grupa A, alături de LPS Botoşani, CS Baloteşti şi CS Seini. Cu maximum de puncte, HC Adrian Petrea a acces în grupa principală 1, alături de CSM Ploieşti şi CSŞ Bacău. Juniorii reşiţeni s-au descurcat bine şi, după încă o victorie şi o primă înfrângere, şi-au câştigat locul în careul de aşi ai competiţiei.

În prima semifinală, HC Adrian Petrea s-a înclinat în faţa formaţiei Happy Kids Medgidia, astfel că a jucat doar finala mică, pentru locurile 3-4. După expirarea timpului regulamentar al partidei cu CSM Ploieşti, scorul a fost egal, 7-7. În prelungiri însă, ploieştenii s-au impus la limită, 10-9. „După prima participare în Campionatul Naţional putem să ne mândrim cu locul patru la acest turneu final de juniori V. Şi cu juniorii V, de la minihandbal, şi cu juniorii IV ne-am propus să ajungem la turneul final. Cu juniorii V am intrat în primele patru. Acum, dacă intrăm în primele opt şi cu juniorii IV e extraordinar. A fost cam maximum ce se putea obţine”, a declarat pentru expressdebanat.ro Mihai Rohozneanu. De remarcat că, în echipa ideală a turneului de la Turda, după votul tuturor antrenorilor, titlul de Cel Mai Bun Inter Stânga i-a revenit sportivului Ianis Petrea, de la HC Adrian Petrea.

untitled design set 970x90 px

În aceste zile e rândul juniorilor IV de la clubul reşiţean să-şi măsoare puterile cu cele mai bune echipe din ţară alcătuite din copii născuţi în 2002, la turneul final de la Sighişoara. „Nu am mai participat la competiţii de acest nivel şi nu ştim cum se prezintă celelalte echipe. Noi ne dorim o clasare cât mai bună, avem o echipă bună, doar că nu avem experienţă în astfel de competiţii şi nu cunoaştem nivelul adversarilor. Din ce am înţeles, Suceava, Clujul şi Sighişoara ar fi echipele cele mai bune, au două sau trei turnee de minihandbal jucate, ceea ce contează mult. În afară de cei cu care am jucat, nu cunoaştem pe nimeni, dar sperăm într-o clasare bună”, a mai spus Rohozneanu.

Acest proiect a pornit cum nu se poate mai bine şi ar putea reprezenta în următorii ani principala soluţie pentru handbalul reşiţean. Asta, dacă se întâmplă vreo minune şi HC Caraş-Severin nu se va desfiinţa, pentru că, altfel, de puştii talentaţi crescuţi la Reşiţa se vor bucura alţii, aşa cum se întâmplă la atâtea alte discipline sportive.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/