Jumătate de milion de euro, investiți în Spitalul Județean de Urgență Reșița! Pentru o viață mai bună a pacienților cu demență!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Reabilitarea celor trei staționare și extinderea Unității de Primiri Urgențe a Județeanului din Reșița, proiecte finanțate cu bani europeni, sunt urmate de încă o investiție de acest fel, de data asta într-un parteneriat transfrontalier, cu un spital din Serbia!

Aproximativ jumătate de million de euro vor fi cheltuiți de Spitalul Județean de Urgență din Reșița în cadrul proiectului „ÎMBĂTRÂNIRE SĂNĂTOASĂ ȘI DEMENȚĂ – O VIAȚĂ MAI BUNĂ“, deschis oficial astăzi, și derulat împreună cu Spitalul de Boli Psihice „Dr. Slavoljub Bakalovic“ Vrsac, Serbia, ca lider de proiect. Proiectul are o valoare totală de 1.175.580 de euro, contribuția publică fiind în sumă de 62.170 de euro, iar cea a Consiliului Județean Caraș-Severin de 9.570 de euro. Contractul de finanțare a fost semnat la finele lunii mai 2019, iar perioada de derulare a proiectului este de 24 de luni. „Obiectivul general este acela de a îmbunătăți calitatea vieții pentru pacienții cu demență în zona transfrontalieră, prin strânsa cooperare a experților medicali din domeniile neurologiei și psihiatriei. Prin acest proiect, Spitalul Județean de Urgență Reșița va achiziționa aparatură medicală și echipamente moderne, în valoare de 376.200 de euro, pentru Secția Neurologie și Compartimentul Recuperare Neurologică. Proiectul oferă o bună oportunitatea de îmbunătățire a calității și performanței serviciilor medicale acordate pacienților cu afecțiuni neurologice internați în cadrul Spitalului Județean, prin asigurarea de investigații superioare, tratament și recuperare neuromotorie”, a explicat medicul neurolog dr. Violeta Moroșoi.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Prezent la conferința de deschidere a proiectului, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, subliniat că este deja al doilea proiect transfrontalier pe care spitalul din Reșița îl implementează cu parteneri din Serbia, un proiect pentru care administrația județeană asigură cofinanțarea de 2 la sută. „Mai sunt în derulare patru proiecte depuse de Consiliul Județean, reabilitarea energetică a celor trei staționare și extinderea UPU. Prin proiectul deschis astăzi se urmărește îmbunătățirea calității vieții pacienților cu demență din zona transfrontalieră, astfel că secția de neurologie va avea aparatură nouă specifică pentru pacienții vizați de acest proiect”, a amintit Hurduzeu.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/