Jukebox și Connect-R, la Ruga de la Oraș

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Ruga de la Oraș se pregătește de start la Caransebeș, o tradiție care durează de ani întregi și care adună, în cele câteva zile de desfășurare, mii de gugulani.

În acest an, cu un buget mai redus și cu o locație în zona centrală pentru a nu deteriora Parcul Teiuș, unde se organiza de obicei, se pune accentul pe muzică populară, iar în ultima zi, în Duminica Tomii, cap de afiș al concertului este Connect-R.

Manifestările încep de joi, 12 aprilie, cu desfășurarea finalei Concursului Național de Interpretare Vocală și Instrumentală „Luță Ioviță”, ediția a XXIV-a, urmat de recitalul soliștilor Ramona și Petrică Vița, Adrian Stanca și Felicia Stoian. Cei care vor veni în Centrul Civic și sunt interesați de istorie și cultură pot vizita expoziția „Caransebeșul la 1918”, realizată de Casa de Cultură „George Suru”, în colaborare cu Arhivele Naționale Filiala Caraș-Severin. Programul va continua cu un concert extraordinar al Coralei „Armonia” din Constanța, după care Ansamblul „Doina Banatului” va susține un spectacol de muzică populară având ca invitați soliști de renume din Banat.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Ruga se va încheia în Duminica Tomii, când se sărbătorește Hramul Catedralei Episcopale din municipiul Caransebeș. Concertul în aer liber va începe la orele serii cu formația VIBE, urmată de trupa JUKEBOX cu Bella Santiago, cunoscută de la acompaniamentul adus în emisiunea „Cârcotașii” de la Prima TV. Concertul este încheiat de Connect-R. De la rugă nu lipsesc tarabele amplasate în zona centrală și Parcul General Dragalina, unde vor sfârâi micii la grătar.

Ruga de la Oraș este organizată de Primăria, Consiliul Local Caransebeș și Casa de Cultură „George Suru”, alături de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/