Judoka Loredana Ohâi, de la 10 ani, mereu campioană!

„Este un sentiment frumos să te întorci acasă, mai ales pentru a primi un titlu onorific de Cetățean de Onoare al Caransebeșului“. Cuvintele sportivei Loredana Ohâi i-au impresionat pe consilierii locali care, la sfârșitul lui 2017, au dorit să ofere în cadru festiv diplomele atât Loredanei, cât și căpitanului Dănuţ Nicola, care n-au putut fi în Caransebeș de Ziua Națională, atunci când primarul Felix Borcean le-a înmânat distincțiile tuturor Cetățenilor de Onoare.

La acțiune a fost prezent primul antrenor al Loredanei Ohâi, Ion Radu, cel care i-a dat acesteia aripi să viseze spre cele mai înalte performanțe sportivei.

„Lori a fost campioană națională la judoka de la 10 ani, mai puțin un an când a fost accidentată și un an când a fost vicecampioană națională. În rest, în fiecare an a luat aurul! Au urmat medaliile la Balcaniadă din 2006, are 4 medalii la Campionatele Europene, la diferite categorii de vârstă, are locul 5 la Campionatele Mondiale, dar și foarte multe titluri la Cupe Europene și Mondiale. Eu spun că are niște rezultate fantastice și datorită susținerii părinților, am bifat foarte multe rezultate cu mine ca antrenor și, în ultimii ani, cu antrenorii din țară. Este o fată deosebită, modestă, crescută bine și un exemplu de urmat”, a menționat public primul său antrenor, Ion Radu.

Un exces de satisfacție a avut fostul city manager al Caransebeșului, Nicolae Borcean, să constate că Primăria Caransebeș s-a gândit să confere titlul de Cetățean de Onoare unor oameni care fac cinste orașului, printre care și sportivei care a plecat din urbea de pe Timiș și Sebeș spre o înaltă performanță.

„Loredana mi-a fost elevă, nu mult timp, a V-a și a VI-a, apoi a migrat către Cluj și am un motiv de satisfacție suplimentar că și Mădălina, sora Loredanei, a urmat studiile superioare la Cluj, unde am terminat și eu. Am ținut neapărat să fiu la acest eveniment, pentru că Loredana are niște virtuți morale deosebite. În primul rând, surorile sunt foarte modeste și modestia este cea mai frumoasă cunună care poate fi purtată de un tânăr. Se adaugă și un bun simț, care, din păcate, cam rar îl mai găsești în vremurile noastre. Cu entuziasm și multă sârguință în pregătire, doar așa a reușit să culeagă atâtea medalii. Sunt deosebit de mulțumit de gestul municipalității, sunt fericit pentru ceea ce a reușit Loredana Ohâi și nu mă îndoiesc că vom mai auzi de performanțele Loredanei”, a adăugat profesorul Nicolae Borcean, care a mai spus că avem obligația morală, noi, toți românii, să încercăm să nu ne lovim reciproc, ci să fim puțini mai atenți atunci când este vorba de semenii noștri și față de cei care merită cu prisosință aprecierile comunității.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/