Caraș-Severinul are mai mulți săraci în realitate decât în evidențe, mulți dintre ei preferând să ascundă că trăiesc de pe o zi pe alta!
În timp ce mulți dintre politicienii și oficialii din Caraș-Severin se laudă cu investiții, cu creștere economică și tot felul de statistici din care rezultă îndestulare și stare de bine, Elena Amzoi, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, dezvăluie o realitate dureroasă. Vizibil emoționată, într-un cadru festiv, pe scena Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, cu ocazia Spectacolului de Crăciun organizat de Asociația Cuib de Vise, aceasta a devoalat imaginea nefardată a județului. Iar când a făcut asta, Elena Amzoi a vorbit despre sărăcie.
„Trebuie să recunoaștem că, în comparație cu alte județe, Caraș-Severinul este un județ sărac, un județ care are nevoi. Sigur că noi suntem bănățeni și că suntem făloși și de multe ori nu arătăm nevoile pe care le avem. Și chiar sunt nevoi! În afară de centrele noastre sociale, avem și comunitatea din județ. Iar comunitatea din județ este săracă! Am întâlnit oameni săraci, dar care nu recunoșteau că sunt săraci! Tocmai de aceea am spus că suntem bănățeni făloși.”, a mărturisit directorul DGASPC Caraș-Severin.
Pe fondul sărăciei profunde, atrage atenția Elena Amzoi, nici măcar nu sunt suficient de multe mâini întinse. Sunt doar câteva, care pot fi numărate pe degete. Prea puține, ele nu pot aduce decât sporadic o viață mai bună în câteva familii. „Nevoile sunt foarte mari, ONG-uri nu avem în județ comparativ cu alte județe. Am încurajat ONG-urile, voluntariatul, dar nu avem prea multe. Furnizori de servicii sociale private nu prea sunt, iar cele care există nu-și prea fac simțită prezența așa cum o face Cuib de Vise.”, a adăugat Elena Amzoi.