Terapie pentru suflet într-un Cuib de vise

adina pasere cuib de vise
1000x100 Cuib de vise 1000x100

Scrisorile a 60 de copii care l-au întâlnit până acum pe Moș Crăciun numai în povești au fost preluate de oamenii de bine care au participat aseară, la Caransebeș, la deja tradiționalul spectacol organizat de „Cuib de vise”.

Spectacolul de Crăciun pregătit de asociația umanitară a Adinei Pasere a adus emoție în sufletele celor care au umplut sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru”, dar și speranță pentru sute de copii și familii nevoiașe care așteaptă, acum, în prag de sărbători, ca voluntarii cu veste roz să le intre pe ușă. Accesul în sala decorată superb, în spiritul sărbătorilor de iarnă, s-a făcut pe bază de donații, banii urmând să fie folosiți de asociație pentru ca și cei cu care soarta a fost mai aspră să simtă magia Crăciunului.

georgiana vita athos caransebes

Au răspuns invitației Adinei Pasere și au urcat pe scena spectacolului caritabil artiști de fală ai Banatului, Gabi Zaharia, Florin Pistrilă, Georgiana Vița și Camelia Ceocu, dar și simpaticul Cosmin Bîrlan, fotbalistul de ieri din Liga 1, artistul de astăzi al Mehedințiului. Au întregit spectacolul Corul Bisericii Baptiste Ghetsimani și Grupul Psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului. Pe lângă donațiile în bani, spectatorii de aseară au făcut și alte gesturi nobile. În Cuibul de vise au fost lăsate 60 de scrisori semnate de copii care, poate, nu mai au niciun motiv să creadă în Moș Crăciun. Și-au așternut în câteva rânduri dorințele, visele, iar îndeplinirea acestora e o adevărată terapie pentru suflet, dezvăluie Adina Pasere, președinta „Cuib de vise”. „Vă îndemn să faceți bine, mai ales acum, în pragul unor sărbători atât de frumoase! Vă îndemn să veniți cu noi sau să mergeți singuri la centrele pentru copii sau la cele pentru vârstnici și să dăruiți bucurie! Vă garantez că plecați cu o satisfacție sufletească pe care nu o simțiți făcând altceva, e o adevărată terapie pentru suflet!”, a transmis Adina Pasere.

STPT job 1000x200

spectacol cuib de vise

spectacol cuib de vise

florin pistrila

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/