Județul în miniatură. Parcul tematic de la Moșnița Nouă, cel mai votat proiect în bugetul participativ

mosnita noua

Procesul de votare a proiectelor care vor fi finanțate din bugetul participativ al CJT este în plină desfășurare. Dintre cele 13 inițiative care s-au calificat, una a adunat până acum aproape 1.900 de voturi. Este vorba despre realizarea unui parc tematic la Moșnița Nouă, în care să se regăsească machete ale celor mai importante obiective din județ. Timișenii mai au timp să își exprime voturile până în 4 septembrie. 

Până acum, cel mai votat proiect este „Județul în Miniatură – Parc Tematic în Moșnița Nouă”, în care să fie amplasate machete în miniatură a celor mai reprezentative monumente istorice și obiective turistice ale Timișului.

Parcul s-ar amenaja în centrul localității Moșnița Nouă, lângă DJ592 și ar urma să aibă spațiu de joacă pentru copii, foișoare care pot fi folosite ca scene de teatru în aer liber, totemuri, fântâni, scene pentru evenimente culturale, iluminat ambiental cu lămpi LED și un sistem de irigații automatizat pentru spațiul verde. Costurile proiectului sunt estimate la 1,3 milioane lei.

Al doilea cel mai votat proiect (1.509 voturi, la această dată) se referă la înființarea unui centru de recuperare pentru minorii cu adicții, undeva în județ, „într-o localitate cât mai retrasă”, totuși aproape de localitățile cu secții de primiri urgențe, spitale sau centre de permanență. Centrul ar urma să aibă 10 saloane cu câte două paturi fiecare și baie proprie, cabinete de consultații și tratamente, sală de mese, camere pentru depozitare, farmacie, sală de kinetoterapie. Inițiatorii proiectului cer de la CJT 500.000 de lei, fonduri destinate doar documentației tehnico-economice aferentă execuției.

„Centrul va funcționa ca un centru medico-psihologic, cu un număr minim de 20 de paturi. Acest centru se va adresa băieților, urmând ca în viitor să se construiască și unul pentru fete. Copiii vor beneficia, pe lângă îngrijirea medicală, de diferite psihoterapii, dar și recuperare motrică și senzorială, nutrițională. Având în vedere că acești copii vor petrece cel puțin 3 luni în centru, vor avea nevoie să aibă acces la învățământ. Serviciile medicale vor fi decontate prin CAS, la fel și serviciile de psihoterapie și kinetoterapie.”, se arată în descrierea proiectului.

Al treilea proiect cel mai votat de timișeni (948 voturi) este parcul tematic Lunca Mureșului – Cenad. Aici s-ar putea realiza, spun inițiatorii, activități turistice ecologice, cu închiriere de biciclete, caiace, canoe sau excursii turistice, fie plimbări călare. „Dorim crearea unui spațiu în care copiii să fie învățați despre tot ceea ce înseamnă fauna și flora și despre tot ceea ce ține de natura înconjurătoare prin jocuri și distracție: căsuțe de lemn, mobilier parc, foișoare, observator, puncte belvedere, centru de informare.”, spun inițiatorii care estimează costurile investiției la 212.000 lei.

Cele mai puține voturi au obținut, până acum, următoarele proiecte: amenajare și marcare traseu turistic către Pietrele Cohului; co-interesarea cetățenilor pentru ecologizarea județului Timiş şi recuperarea deşeurilor din ambalaje; construcție scenă acte artistice – Cenad.

Cele 13 proiecte aflate la vot sunt:

  • Județul în Miniatură – Parc Tematic în Moșnița Nouă
  • Skatepark: unicul parc de distracții pentru role din Timiș – Sânnicolau Mare
  • Adăpost de câini – Grabaț, comuna Lenauheim
  • Amenajare și marcare traseu turistic către Pietrele Cohului
  • Amendăm proasta creștere
  • Co-interesarea cetățenilor pentru ecologizarea județului Timiş şi recuperarea deşeurilor din ambalaje
  • Construcție scenă acte artistice – Cenad
  • Grădina lui Lenau – Lenaus Garten
  • Înființare centru de recuperare pentru minorii cu adicții
  • Parc tematic Lunca Mureșului – Cenad
  • Parcuri muzicale de recreere și educație nonformală
  • Reducerea riscului de producere a accidentelor grave prin supraînălțarea și iluminarea trecerilor de pietoni din comuna Tormac
  • Spațiu agrement rural – Păduricea din Biled

Descrierea fiecărui proiect poate fi consultată aici. Inițiativele pot fi votate până în 4 septembrie, iar proiectele câștigătoare vor fi anunțate, potrivit calendarului, în 5 septembrie.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/