Judeţele Caraş-Severin şi Teleorman, împreună, pe tema administraţiei publice

Reprezentanții Consiliului Județean Teleorman au fost prezenți astăzi, la Reșița, într-o vizită de studiu în cadrul proiectului „Îmbunătățirea capacității instituționale și de planificare strategică a administrației publice din județul Teleorman”, cod SMIS 126118, întâlnire la care a luat parte și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, cele două instituții fiind implicate în realizarea Planului de Amenajare Teritorială a Județului (PATJ).

Sesiunea de lucru a debutat cu prezentarea obiectivelor și a scopului proiectului Consiliului Județean Teleorman, proiect cu o valoare de 956.789,12 lei ce se derulează cu finanțare prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020. Tot aici au avut loc discuții legate de procesul de planificare strategică județeană în vederea realizării PATJ, respectiv identificarea priorităților, procedurilor și etapelor de lucru, supervizarea procesului de elaborare și monitorizare a documentelor strategice.

Mai mult decât atât, membrii echipei de implementare a proiectului vor fi prezenți în Caraș-Severin și mâine, 13 noiembrie, aceștia efectuând o vizită la Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița, reabilitat de către Consiliul Județean Caraș-Severin printr-un proiect co-finanţat din Fonduri Structurale prin Programul Operaţional Regional.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/