Județeanul din Reșița are nevoie de personal! Hurduzeu: „E suficient un ordin de ministru”

hurduzeu silviu, diagnstic pentru spitalele din caras-severin
vestmed 1000x200

Pentru ca la spitalul din Reșița să se poată face din nou angajări este nevoie de un ordin de ministru, susține președintele Consiliului Județean, care solicită deblocarea posturilor vacante pentru ca activitatea celei mai mari unități medicale din Caraș-Severin să se poată desfășura în condiții normale.

Spitalul Județean de Urgență Reșița are nevoie de personal pentru a putea funcționa în condiții optime. Managerul unității, dr. Cristian Toader, a transmis Ministerului Sănătății un memorandum prin care solicită deblocarea a aproximativ 90 de posturi vacante, necesare în mai multe secții ale spitalului.

CITEȘTE ȘI: Managerul SJUR solicită deblocarea posturilor! „Degeaba avem aparatură, dacă nu avem cu cine lucra!”

Potrivit acestuia, este vorba despre posturi din toate categoriile de personal – medici, asistenți medicali, infirmieri și personal auxiliar. Deși spitalul a beneficiat în ultimii ani de investiții importante în aparatură medicală și echipamente moderne, lipsa angajaților face ca unele dintre acestea să nu poată fi utilizate.

Solicitarea conducerii spitalului este susținută și de președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care consideră că deblocarea posturilor este o condiție esențială pentru ca investițiile realizate de administrația județeană să producă efectele așteptate în beneficiul pacienților.

Mă alătur și eu în sprijinul solicitării făcute de managerul Spitalului Județean de Urgență Reșița, dr. Cristian Toader, de deblocare a posturilor neocupate din secțiile unității sanitare. Am făcut eforturi mari pentru modernizarea și dotarea corespunzătoare a SJUR pentru a oferi pacienților condiții mai bune și opțiuni de tratament mai eficiente, dar unele aparate zac efectiv nefolosite din lipsa personalului”, a transmis Silviu Hurduzeu.

Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px

Hurduzeu spune că problema a fost discutată încă din primăvară cu ministrul Sănătății de la acea vreme, Alexandru Rogobete, iar semnalele primite au fost pozitive. Între timp însă, procedura a fost blocată.

„Eu am purtat o discuție în acest sens în primăvară cu ministrul de atunci, Alexandru Rogobete, și răspunsul era favorabil. Din păcate însă, după demiterea Guvernului Bolojan, toate aceste posturi au fost blocate. Nu degeaba spunem noi că această situație cu un Executiv demis de trei luni generează o comă instituțională fără precedent”, spune șeful CJ

Acesta susține că soluția este una simplă și nu presupune nici modificări legislative, nici costuri suplimentare pentru buget.

E important de înțeles că nu e nevoie de vreo lege în acest sens. E suficient un ordin de ministru. Sunt poziții care sunt bugetate pentru anul 2026 și care nu generează presiune financiară suplimentară”, a adăugat Silviu Hurduzeu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/