Judecătorul care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe agresorul unui polițist: „Pedeapsa trebuie să fie una severă!”

Tribunalul Caraș-Severin l-a condamnat la finalul lunii noiembrie 2019 la 10 ani de închisoare pentru tentativă de omor pe Gogu Sebastian Toboșeru, un bărbat din Slatina Timiș acuzat că l-a lovit cu toporul în cap pe șeful de post din localitate, Eugen Țuncu, aflat într-o misiune de aplanare a unui conflict între agresor și fiul lui. 

Atacul asupra polițistului a avut loc în noiembrie 2017. Eugen Țuncu a mers la casa lui Sebastian Toboșeru din Slatina Timiș. Aflat sub influența băuturilor alcoolice, Toboșeru s-a năpustit asupra polițistului și l-a doborât, lovindu-l cu toporul în cap. Polițistul a supraviețuit, dar a necesitat mai multe zile de îngrijiri medicale. 

Prima fază a procesului în care Toboșeru a fost trimis în judecată pentru ultraj în forma tentativei de omor s-a judecat la Tribunalul Caraș-Severin. Chiar dacă inculpatul a optat pentru recunoașterea faptei, iar în astfel de cazuri se dau pedepse orientate spre minim, judecătorii Tribunalului Caraș-Severin au decis să îi aplice lui Toboșeru o pedeapsă orientată spre maxim, considerând că fapta acestuia are o gravitate extremă. 

Astfel, judecătorii au arătat că „inculpatul nu este la prima manifestare de natură violentă împotriva altor persoane, și, deși nu infracționale, faptele sale conturează un anumit tip de personalitate și comportament, caracterizate prin impulsivitate nestăpânită, chiar el recunoscând asemenea incidente în trecut prin declarațiile date în cursul urmăririi penale”.Este clar că intervenția polițistului parte civilă a avut loc la solicitarea membrilor familiei inculpatului, chiar a fiului acestuia, și că a fost necesitată de starea inculpatului aflat sub influența băuturilor alcoolice, și cel puțin agitat și aparent nerezonabil în relațiile cu apropiații săi prezenți la locul derulării incidentului”, se mai arată în sentința Tribunalului Caraș-Severin. 

gif card de energie dacus 1000x100

Tribunalul a explicat și cum a fost calculată pedeapsa de 10 ani aplicată inculpatului. „Deși inculpatul a recunoscut fapta sa, a ultragiat grav autoritatea statală prin fapta săvârșită și a cauzat grave suferințe fizice și psihice unui reprezentant al autorității, polițist, afectând sever imaginea de sine a acestuia, fapte de un grav, extrem de grav pericol social și generic și concret. Pedeapsa aplicabilă trebuie să fie una severă și se va orienta dincolo de jumătatea maximului special aplicabil în speță (pedepsele sunt cele aplicabile infracțiunii de tentativă de omor, cu sporul legal de o jumătate, și reducerea de o treime datorită recunoașterii faptelor)”, se mai precizează în hotărârea pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin

Sentința nu este definitivă, fiind atacată cu apel, care se judecă la Curtea de Apel Timișoara, unde procesul este pe rol.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/