Judecătorul Adriana Stoicescu, despre „experții” în Covid-19: „Suntem bolnavi de infatuare și prostie, iar combinația este letală”

untitled design set 970x90 px

Judecătorul timișorean Adriana Stoicescu i-a criticat în termeni duri pe „experții” în Covid-19 care nu doresc să se vaccineze și nu cred că în acest virus. „E societatea care se tratează de cancer cu bicarbonat, după ce, în prealabil, a curățat aragazul cu aceeași soluție miraculoasă”, semnalează fostul președinte al Tribunalului Timiș.

În contextul în care în România se înregistrează un număr mare de infectări cu Covid-19, dar și de decese din cauza acestui virus, judecătoarea Adriana Stoicescu a scris un mesaj pe pagina sa de Facebook în care a tras un semnal de alarmă, în stilul pe care o caracterizează.

Sub ochii indiferenți ai unor autorități incapabile, Grădina Maicii Domnului devine cimitir. Dacii liberi au decis că nu avem nevoie de medici, cum nu avem nevoie de pastă de dinți. Nu avem nevoie, oricum, de justiție și legi, de reguli și bun simț. Suntem liberi, ce pana mea. Liberi să alegem, dar stăm la mici și grătare. Liberi să salvăm țara asta, dar suntem la bere pe plajă toată vara. Liberi să învățăm, să evoluăm, dar suntem la petrecerea cu spume și șampanie de la Mamaia, înconjurați de silicoane și botox. E simplu să aruncăm toate lăturile în capul celor ce, vremelnic, ne conduc, dar uităm, se pare, că sunt produsul de concepție al unei societăți târâte, virusate de corupție, indolență, nesimțire și prostie, toate ridicate la rang de virtute”, a afirmat fostul președinte al Tribunalului Timiș.

Judecătorul timișorean mai spune că suntem țara care ne tratăm cu bicarbonat de cancer și care trimite în Parlament oameni fără școală, dar apoi tot noi ne revoltăm.

publicitate ziar expresb 1000x100

E societatea care așteaptă să îi curețe jandarmii curtea plină de noroaie, în timp ce ea zace în birt, care închide cu disperare toate ferestrele și zace în propriile miasme ca să nu o tragă curentul. E societatea care se tratează de cancer cu bicarbonat, după ce, în prealabil, a curățat aragazul cu aceeași soluție miraculoasă. E societatea care vrea o țară ca afară, dar cu muncă în stil mioritic și zile libere fără număr. E societatea care își trimite repetenții în parlament și apoi strigă că legile nu sunt previzibile. E societatea care e în delir că niște puști, pe munca lor și banii părinților, câștigă niște premii apte să îi ducă departe, cât mai departe de țară, dar își înjură medicii care crapă încercând să le salveze altora viețile”, a semnalat Adriana Stoicescu.

Fostul președinte al Tribunalului Timiș a mai precizat că românii se consideră experți în toate domeniile, iar prostia va deveni „letală” la un moment dat.

Noi știm ce trebuie să facem în caz de atac atomic, gâlci și sinuzită, cancer limfatic și incendii. Suntem profesori și medici, judecători și procurori, specialiști în fizică cuantică și în artă neconvențională și în Bach și Salam, deopotrivă. Noi știm tot. Nu avem nevoie să citim, nu avem nevoie să ascultăm. Ne suntem suficienți. Suntem bolnavi și nu de ieri de azi. Suntem bolnavi de infatuare și prostie, iar combinația este letală. Sigur, toți vom muri, la un moment dat. Dar poate că nu vrem toți să murim acum de un carcalac. Sau de o peritonită care nu poate fi operată pentru că nu sunt locuri în spital sau, în curând, medici care să ne anestezieze. Epopeea se apropie de sfârșit. Vom fi o țară de gropi comune, iar la capul celui care a fost poporul român va cânta fals un preot fals, îmbrăcat în trening chinezesc, încălțat în șlapii de plastic primiți la ultimele alegeri. Măcar naibii să ne îngroape cineva, că de pomeni și colivă ne vom șterge pe bot”, consideră Adriana Stoicescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/