Judecătoarea Gabriela Stuparu s-a „întors” în PSD Caraș-Severin!

stuparu gabriela (2)

După Luca Mălăiescu a venit rândul Gabrielei Stuparu să-i fie ridicată suspendarea din calitatea de membru PSD.

Forul de conducere al social-democraților cărășeni a decis astăzi să-i ridice sancțiunea consilierului județean, sancțiune ce-i fusese dictată în primăvară, pentru o perioadă de un an. Lucrurile se lămuriseră deja de mai multă vreme între Gabriela Stuparu și președintele Silviu Hurduzeu, pe care îl criticase la un moment dat în termeni duri, ceea ce i-a și atras suspendarea din partid. Decizia de astăzi a venit firesc, dar ea nu face decât să-i redea scriptic fostului vicepreședinte al Tribunalului Caraș-Severin statutul de membru PSD.

„De fapt eu nu aveam unde să mă întorc. N-am fost niciodată plecată din PSD. Acea sancțiune a fost mai degrabă ceva scriptic, pentru că eu în tot acest timp m-am simțit și am acționat ca un membru PSD. În Consiliul Județean am continuat să fac echipă cu colegii mei, nu s-a pus vreodată problema că este sunt suspendată.”, a comentat Gabriela Stuparu. Primul căruia i s-a ridicat sancțiunea dictată în martie a fost Luca Mălăiescu, primarul orașului Oțelu Roșu. Suspendat mai rămâne doar Ioan Crina, dar și în cazul său pare să fie doar chestiune de timp până când își va recăpăta statul de membru PSD.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/