Judecătoarea Adriana Stoicescu: „Suntem un popor bolnav de ură”

Judecătoarea Adriana Stoicescu a făcut o caracterizare în stilul său specific a poporului român, despre care spune că este „bolnav de ură”. De asemenea, fostul președinte al Tribunalului Timiș crede că românul s-a obișnuit „cu starea de sclav” și doar pretinde că este credincios.

Judecătoarea Adriana Stoicescu a realizat o nouă radiografie a situației din România. De data aceasta, fostul președinte al Tribunalului Timiș a ținut să facă o caracterizare a poporului român, despre care nu are cuvinte de laudă.

Suntem un popor bolnav de ură. Nu cred că există pe lumea asta un popor care să se urască așa cum o face poporul român. Și nu, nu e vorba de partide sau de vaccin, de fotbal sau tenis. Avem ceva stricat, defect în ființa noastră. Urâm tot ce e românesc, blestemăm tot ce e românesc, dezavuăm tot ce e românesc. De secole ne preocupă numai și numai capra vecinului. Cum ar fi să moară mai repede? Mai dureros? Nici pe noi nu ne iubim, cum am putea să îl iubim pe cel de lângă noi? Cum am putea să construim ceva? Cum să lași ceva durabil în urma ta când de dimineață până seară ești preocupat să îl urăști pe cel de lângă tine? Au fost turcii și rușii de vină, americanii care nu mai veneau, dar niciodată nu ne-am gândit să punem mână de la mână și să construim noi ceva”, este de părere Adriana Stoicescu.

De asemenea, fostul președinte al Tribunalului Timiș a precizat că noi, ca popor, ne-am obișnuit cu starea de sclav și că doar pretindem că suntem credincioși.

Să lăsăm deoparte ce ne desparte și să privim la ce avem în comun. O țară. Stăm cu mâna întinsă, popor îngenunchiat, obișnuit cu starea de sclav, apoi ne mirăm că nu avem nimic. Oameni cu școală ies și urlă unii la alții cu o furie explicabilă, probabil, doar de psihiatrii. Nu avem nici cea mai mică idee despre empatie, despre a asculta problemele celui de lângă noi, despre a tăcea, pur și simplu, chiar și atunci când avem dreptate. Urlăm pe toate gardurile că suntem credincioși, dar obrazul nu îl întoarcem niciodată. Avem o fudulie grețoasă în noi, care vine doar din complexul de inferioritate al unui popor căruia i s-a spus și i se spune că nu poate. După ce decenii întregi nu a avut voie. România duhnește. A ură și neputință, a dispreț și răutate. Încremenită într-un proiect care nu este al ei, România va dispărea, distrusă bucată cu bucată de români. Nu avem nevoie de virușii lor, îi avem pe ai noștri. Vaccinul împotriva distrugerii se cheamă iubire de țară, dar noi avem bicarbonatul de sodiu”, consideră Adriana Stoicescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/