Jocurile politice au lăsat Băile Herculane în beznă

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Staţiunea de pe Valea Cernei a fost debranşată ieri dimineaţă de la reţeaua de energie electrică, astfel că, atât localnicii, cât şi turiştii nu au decât să rămână în case, hoteluri şi pensiuni odată cu lăsarea întunericului.

 

Administraţia locală din Herculane are o datorie de aproximativ 130.000 de lei către Enel, dar străzile oraşului nu au rămas în beznă pentru că Primăria ar fi refuzat să achite facturile. “Practic, din decembrie anul trecut suntem executaţi sistematic şi aşa s-a ajuns în situaţia ca întreg oraşul să fie debranşat de la iluminatul public şi instituţia Primăriei de la reţeaua de energie electrică. În toată această perioadă ni s-au refuzat plăţi de către cei de la Enel. Chiar astăzi am încercat să efectuăm plăţi către Enel, dar refuză să le accepte”, susţine primarul Nicuşor Vasilescu.

Edilul-şef spune că totul este o acţiune politică, negăsind niciun motiv pentru care Enel să refuze să încaseze contravaloarea facturilor. “Din toată aceaste acţiuni şi comenzi politice se speră că mi se va crea un dezavantaj la următoarele alegeri. Nu mi se face rău mie, au de suferit cetăţenii din Băile Herculane şi cei peste 1.500 de turişti care ne vizitează staţiunea în aceste zile”, a mai spus Vasilescu. Deocamdată nu se ştie când străzile din Herculane vor fi din nou iluminate.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Finanţele refuză să accepte plata către Enel. Plăţile se fac prin Trezorerie”, Nicuşor Vasilescu, primar Băile Herculane

 

Citeşte mai multe despre situaţia de la Herculane, mâine, pe www.expressdebanat.ro!

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/