Jocurile Evei – despre sexul slab și farmecul său puternic

Deși luna martie este încă departe, Reșița va fi gazda unei expoziții foto care are în centrul său femeia. Portretele au fost realizate de Bogdan Negoiță, fotograf al Foto Clubului Banatul Montan.

Iubitorii de frumos sunt așteptați vineri, la ora 17.00, la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, acolo unde va avea loc vernisajul expoziției „Jocurile Evei”. Așa cum îi spune și numele, expoziția are în centrul său femeia. 31 de portrete cu reprezentante diferite ale sexului frumos vin să explice tipologiile umane.

„Fiecare viață este o poveste, unii oameni încă își caută rolul, alții s-au pierdut în el. Sunt persoane care și-au urmat visul, indiferent de ce obstacole au întâmpinat și mai sunt persoane care se bucură de fiecare zi în parte, luând viața așa cum este.”, se arată în descrierea evenimentului.

Pasiunea pentru fotografie a lui Bogdan Negoiță s-a născut încă din anii ’90. În vara anului 2012 a făcut prima achiziţie a unui aparat DSLR – un entry-level, iar în toamna aceluiași an s-a înscris la cursul introductiv în arta fotografică, organizat de col. (r) Mircea Anghel, A.FIAP. „Pot să spun că acest curs mi-a schimbat radical viziunea despre fotografie, orientându-mă spre latura artistică a acesteia. Au urmat bineînțeles primele încercări în arta fotografică, iar începând cu primăvara anului 2013 și primele expedieri de fotografii la saloanele internaționale de artă fotografică.”, spune artistul stabilit în Craiova.

Bogdan Negoiță a participat la numeroase saloane naționale și internaționale, obținând peste 200 de premii în peste 50 de țări din întreaga lume. Deține distincția de Excelență a Federației Internaționale a Artiștilor Fotografi (EFIAP), precum și cea de Excelență a Asociației Artiștilor Fotografi din România (E. AAFR). Bogdan Negoiță este membru al Foto Clubului Banatul Montan.

Expoziția de vineri va fi prezentată de criticul Ada D. Cruceanu. Acesta este primul eveniment care marchează colaborarea cu Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/