Jivan-Torma, o echipă? „Dacă suntem uniți, prosperă fiecare comunitate“

Olghița Ghiță, șefa administrației publice locale din comuna Socol, este de părere că, dacă lucrurile în România nu merg întotdeauna bine, nu este doar din cauza politicienilor de la centru, o parte din vină având-o și primarii. Totodată, Ghiță atrage atenția că bunul mers al unei comunități poate fi compromis în condițiile în care edilii uită care este scopul lor, focusându-se mai mult pe răfuielile ce țin de culoarea partidului.

Într-un interviu acordat pentru expressdebanat.ro, Olghița Ghiță (pesedistă) povestește cât de eficientă este relația pe care aceasta o are, spre exemplu, cu primarul de la Răcășdia (liberal), vis-a-vis de prosperitatea în rândul oamenilor pe care-i conduc: „Eu colaborez foarte bine cu primarul de la Răcășdia, care-i liberal. Dar nu mă interesează acest aspect! Este vecinul meu, este prietenul meu, luptăm pentru comunitatea noastră: el, pentru a lui, eu, pentru a mea. Ne ajutăm reciproc! Bineînțeles, colaborez și cu ceilalți primari și vrem să prospere județul. Dacă suntem uniți, prosperă fiecare comunitate: atât orașul Moldova Nouă, cât și orașul Oravița și noi alături de ei, și județul nostru este sus”.

Ca un părinte… pentru Luminița Jivan

Întrebată cum comentează ajutorul oferit la niveluri ministeriale de Luminița Jivan PNL-istului Adrian Torma, pentru soluționarea problemelor de interes ale orașului Moldova Nouă, Ghiță atrage atenția: „Nu contează că Torma e la PNL! Doamna Jivan, înainte de a fi președintele Organizației PSD Caraș-Severin, este deputatul acestui județ, și nu contează când ești deputat ce culoare politică ai! Trebuie să aduci în județul tău cât mai multe investiții, să-i ajuți pe toți”.

Edilul comunei Socol salută eforturile pe care le face deputatul Jivan pentru județul Caraș-Severin și subliniază că adevăratele lupte politice ar trebui să iasă la-naintare cu realizări palpabile: „Mă bucur că Luminița Jivan a venit la cârma PSD-ului în județul Caraș-Severin și sper cu echipa care și-o formează să aibă parte de succes. O să-i fiu ca un părinte, să-i dau sfaturi, să facă lucruri mărețe pentru că, până acum, nimeni nu a făcut nimic! Și ce-i cu această opoziție? Nu înțeleg pentru ce, oameni buni? Da, facem politică și ieșim în fața electoratului cu ceea ce-am făcut, cu realizări concrete”.

Torma foarte bine a făcut!

Faptul că primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a pus pe masa guvernanților problemele cu care se confruntă comunitatea din care face parte este, după cum spune Ghiță, și în interesul localităților din jur: „Domnul Torma s-a dus la București, foarte bine a făcut! Să se ducă, să mai meargă, să mai ceară să-l ajute! Și noi ținem de Moldova Nouă, și comunitatea mea are nevoie de acel oraș. Are nevoie de spital, are nevoie de liceu, are nevoie de tot ce ține de acel oraș. Și de ce să nu se dezvoltă orașul? Că e primarul de altă culoare politică?”.

Dincolo de toate, plecarea companiei Delphi Packard, una din problemele expuse de Torma la București, i-a afectat și pe locuitorii din Socol, de aceea este importantă susținerea inițiativei celor care, într-adevăr, vor prosperitate în jurul lor: „Plecarea celor de la Delphi ne-a afectat foarte mult! Sute de oameni au fost afectați! Unii și-au făcut credite, și-au făcut niște planuri și, dintr-o dată, au rămas pe drumuri”.

În același timp, primarul comunei bănățene spune că toți politicienii ar trebui să urmeze exemplul Luminiței Jivan și-i taxează pe cei care-și critică țară atunci când vorbesc de România în afara granițelor: „Doamna Jivan este deputatul județului Caraș-Severin și, dacă toți deputații ar face același lucru, nu contează culoarea politică, ar aduce beneficii județului nostru! Exact așa se-ntâmplă și în cazul unui europarlamentar care merge în Parlamentul European! Datoria lui nu este să critice țara! Pentru mine, când îți critici țara, ți-ai criticat propriul destin, propriii părinți, tot. Vă dau un exemplu. Într-o familie sunt unii copii buni și unii care, poate, nu sunt chiar atât de buni. Însă, pentru un părinte, copilul lui e cel mai bun. Așa și în cazul celor care vorbesc despre România în afara granițelor! Țara mea e cea mai bună pentru mine. Nu poți s-o critici, s-o denigrezi. Venim și ne spălăm aici rufele murdare, dar nu în public, să știe toată lumea”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/