Jale în sistemul de sănătate din Caraș-Severin! În 16 ani, doar 3 medici de familie și-au deschis cabinete noi!

Situație alarmantă în Caraș-Severin! În aproximativ 5 ani, mai bine de jumătate din medicii de familie își vor înceta activitatea. În ceea ce privește cabinetele nou înființate, viitorul nu sună bine deloc. În ultimii 16 ani, în Caraș-Severin s-au deschis doar 3 cabinete noi!

Viitor sumbru pentru sistemul sanitar din Caraș-Severin. Dincolo de starea în care se află unitățile medicale, e posibil ca, în curând, medicii de familie, și așa insuficienți, să se înjumătățească. Veștile deloc bune vin de la Daniel Popovici, vicepreședinte al Consiliului Colegiului Medicilor din Caraș-Severin și al Societății de Medicină a Familiei Caraș-Severin. „În Caraș-Severin avem 153 de medici de familie, dar numărul lor fluctuează. La Berzovia s-a mai deschis un cabinet, iar al doilea din zona Caransebeșului nu a avut încă toate actele necesare. Dar din acești medici de familie din județ, peste 80, în următorii 2-3, 5 ani împlinesc vârsta de pensionare”. Așadar, peste 5 ani, dacă tinerii nu se înghesuie să preia cabinetele medicilor pensionați, numărul se va înjumătăți!

În ceea ce privește deschiderea unor cabinete noi, județul stă și mai prost. „În 16 ani, la Colegiul Medicilor au venit, pentru deschidere de cabinet nou, 3 medici. Eu nu spun că în județ nu au venit medici tineri, dar au venit tineri care au preluat cabinetele unor medici care s-au pensionat sau care chiar au plecat din județ. Avem ca exemplu Carașova care a plecat, avem ca exemplu Reșița de unde un coleg a plecat, mai avem o colegă care a ieșit la pensie și un medic tânăr a preluat cabinetul”, explică Daniel Popovici într-un interviu live transmis de Express de Banat pe pagina de Facebook.

Medicii nu se înghesuie să practice medicina de familie din mai multe motive, explicate tot de Daniel Popovici. „La nivel de România, medicina de familie nu este tentantă. Un amănunt foarte important este subfinanțarea, celălalt amănunt este birocrația, un alt amănunt este că un medic de familie nu își poate lua concediu de odihnă decât atunci când își găsește un înlocuitor”. Problema banilor pe care îi primește un cabinet de medicină de familie a fost prezentată pe larg de Express de Banat în articolul „Viața medicului de familie nu e roz. Un cabinet cu 1.800 de pacienți înscriși primește 12.000 de lei [VIDEO]”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/