Jaf legalizat în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului!

Drujba silvicultorilor dornici de bani și profituri rapide a pus stăpânire pe pădurile parcurilor naționale din Caraș-Severin. Acolo unde au fost tăiate suprafețe întinse, vom avea din nou pădure așa cum a fost, în anul 2140! Pentru că unei păduri îi trebuie 120-150 de ani să se dezvolte pe deplin.

Un exemplu din sutele de cazuri este Valea Topliței din Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, unde pădurea de 130 de ani a fost rasă într-un timp foarte scurt pe aproape 60 de hectare. Silvicultorii însă, cu un aer de superioritate semidoct, vor spune că nu sunt tăieri rase, „am aplicat tratamentul tăierilor progresive, pădurea trebuie recoltată ca să poată crește o pădure tânără”.

La înființarea Administrației Parcului Național Semenic – Cheile – Carașului din cadrul RNP – Romsilva, exista o frumoasă pădure seculară. După 10 ani de administrare a parcului de către Romsilva, a dispărut o suprafață de 60 de hectare care reprezenta un important ecosistem forestier. Asta este măsura unei administrări de parc național în sistem silvic.

Etapele dezastrului

În perioada 2004-2010 pădurea de fag și frasin a fost intactă, așa cum trebuie să fie o pădure dintr-un parc național.

În perioada 2011 – 2012 pădurea este rărită puternic pe întreaga suprafață, rămânând numai grupuri de arbori sau arbori izolați. Apar și suprafețe de pădure rase complet.

În anul 2013 în sudul parcelei, prin unirea a două tăieri, se creează o suprafață rasă de 12 ha.

În perioada 2016 – 2017 pădurea este rasă integral, formând o suprafață neîmpădurită de 58 ha, unde va mai fi pădure matură peste o sută de ani. Tot în această perioadă se extind exploatările forestiere la nord de această imensă tăiere.

Efectele dezastrului

De peste un an de zile, datorită exploatărilor silvice legal și superficial aprobate, apa pârâului Toplița curge cu mult noroi pe kilometri întregi, murdărind inclusiv râul Caraș. Pe versanții văii sunt zeci și sute de drumuri de scos-apropiat, ravene, rocă și pământ dislocat în toate părțile. Lemnele sunt trase prin apă cu TAF-urile, lăsând urme adânci în albiile pâraielor și a ogașelor, apoi sunt depozitate temporar în albia pârâului sau pe maluri. La fiecare ploaie, din rampele primare se scurg șiroaie de noroi în apă. În locurile în care au fost drujbiștii, pe lângă cioate rămân bidoane de ulei și benzină, dar și alte resturi ale trecerii lor pe acolo.

Pe marginea drumurilor sau în albia pâraielor este imposibil să nu găsești cel puțin un cauciuc abandonat sau o pată de ulei în urma reparațiilor de utilaje. Cântecul păsărilor de pădure a încetat pentru că nu mai este pădurea, cuiburile și ouăle au fost distruse, hrana a dispărut odată cu lemnul. Mamiferele au fugit în pădurile rămase unde se simt în siguranță, dar nu pentru mult timp, căci noi drumuri de TAF și drujbă le vor alunga din nou.

Cine sunt responsabilii

În zadar cetățenii sunt revoltați, degeaba scriu ziariștii, inutil Guvernul și Parlamentul fac legi, pentru că în final decide un grup bine organizat din silvicultură, constituit din șeful ocolului silvic, directorul direcției silvice și directorul parcului național, toți funcționari ai RNP Romsilva și care-or mai fi pe acolo.

Așa cum rezultă din înseși normele silvice, pădurile seculare, virgine și cvasivirgine sunt considerate păduri de valoare deosebită. Aceste păduri trebuiau în mod special protejate, fiind pădurile cu valoare deosebită în Parcul Național Semenic – Cheile Carașului. Numai că silvicultorilor dacă le spui despre valoare, înțeleg întotdeauna valoarea financiară, pentru că, vorba cântecului, „banii se fac la pădure din topor și din secure”.

Legislația prevede că „Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită …” Din definiție rezultă fără echivoc că protecția și conservarea nu sunt același lucru cu exploatarea. În același act normativ se prevede că „Sunt interzise activităţile din perimetrele ariilor naturale protejate de interes comunitar care pot să genereze poluarea sau deteriorarea habitatelor, precum şi perturbări ale speciilor pentru care au fost desemnate ariile respective, atunci când aceste activităţi au un efect semnificativ, având în vedere obiectivele de protecţie şi conservare a speciilor şi habitatelor”.

În cazul Văii Toplița, habitatul nu este deteriorat, ci a dispărut pentru o lungă perioadă de timp. Ne întrebăm cine a avizat și controlat aceste exploatări în parcul național, Ifca Nicolae când a fost ranger, șef de pază sau director, Ioan Muntian când a fost șef pază sau director ori ceilalți directori care au fost schimbați de RNP în condiții ușor de înțeles. Câte sancțiuni au fost aplicate de Administrația parcului, Garda Forestieră, Garda de Mediu? Câte dosare penale a făcut Poliția pentru acest dezastru?

Acum, după ce pădurea din Valea Topliței a fost rasă, se vede de departe că interesul unor șefi de la București a fost să nu se aprobe planul de management, pentru a nu exista reguli care să oprească hoția și degradarea pădurilor statului. Adică exact ce, hoțește, ne răspunde Direcția Silvică într-un drept la replică…

• Tweet
• Pin It