Un consilier local a găsit o soluție inedită astfel încât în clădirile vechi care adăpostesc instituțiile publice din Timișoara să fie mai cald pe timpul iernii. Astfel, useristul Răzvan Negrișanu propune izolarea podurilor, pe care o consideră o măsură „extrem de simplă, dar foarte eficientă”.
Răzvan Negrișanu, consilier local USR, vine cu o propunere inedită astfel încât în instituțiile publice din Timișoara, care-și desfășoară activitatea în clădiri vechi, să fie mai cald pe timpul iernii. Și anume, izolarea podurilor.
„Am propus Primăriei Timișoara, în ultima ședință a Consiliului Local, o soluție pentru izolarea termică a clădirilor vechi în care funcționează instituțiile publice, care se poate aplica la nivel național. Propunerea se referă la o măsură de urgență, extrem de simplă, dar foarte eficientă, pe care am identificat-o împreună cu colegii din Consiliul de Administrație al Colegiului Național Bănățean. La CNB, am observat că, în o treime din clase, de la etajul 2 situat sub acoperiș, temperatura este mai scăzută decât în restul. Din practica profesională știu că, la clădiri istorice nereabilitate, pierderile de căldură prin acoperiș pot fi și de 35%. Cu bunăvoința direcțiunii, am vizitat podurile diverselor corpuri de clădire din incinta CNB și am constatat că nu există niciun fel de izolație. Am făcut o simpla simulare, cu un soft de termotehnică pe internet, și a rezultat că, dacă izolăm cu 20cm de vată minerală aceste poduri, consumul de energie necesar pentru încălzirea claselor de la etajul 2 scade la jumătate. La jumătate, fără reabilitarea fațadei și schimbarea ferestrelor, doar așezând saltele de vată în pod! La nivelul întregii clădiri înseamnă un necesar de energie mai mic cu 25%”, a explicat Răzvan Negrișanu.
Consilierul local a mai precizat că așezarea unui strat termoizolat în podul clădirilor se poate face cu bani puțini. Și anume, cu aproximativ 10 euro/mp.
„Adică pentru CNB ar fi circa 30.000 euro pentru o școală de 11.000 mp și 2.500 de elevi. În spiritul legii 50/91, se poate face fără autorizație de construcție. Asta înseamnă ca nu avem nevoie de proceduri complicate și de durată de SF, AC, licitații. Lucrarea se poate realiza cu personalul propriu de mentenanță al instituțiilor. Vata minerală sau bazaltică e non-combustibilă, o îmbunătățire inclusiv din punct de vedere al protecției contra incendiilor”, a detaliat Răzvan Negrișanu.
Alesul local a mai adăugat că este nevoie doar de un inventar al construcțiilor din Timișoara care au o vechime mai mare de 50 ani, care au pod neizolat și în care funcționează instituții. Astfel, sunt șanse ca în această vară să existe un plan de izolare a podurilor din oraș.