Iulius Town Timișoara va aprinde iluminatul exterior în totalitate, în această seară, în semn de solidaritate față de cadrele medicale care luptă împotriva COVID-19. Inițiativa aparține Asociației Timișoara 2021, care îndeamnă timișorenii să aprindă lanterne sau lumini din balcoane sau de la ferestre timp de un sfert de oră, astăzi, de la ora 21.00.
„Este modalitatea prin care se dorește transmiterea unui mesaj de solidaritate celor aflați în prima linie de luptă cu pandemia de coronavirus, dar și să unească locuitorii într-o acțiune pozitivă, oferindu-le curaj și încredere. Astfel, pentru 15 minute, iluminatul exterior din ansamblul Iulius Town, inclusiv din parcul Iulius Gardens, va fi aprins cu acest scop. Un alt mod al exprimării solidarității este platforma creată pe site-ul www.iuliusincomunitate.ro, care este încă activă pentru donațiile și sponsorizările directe în conturile a 13 spitale din Timișoara, Iași și Suceava, astfel încât banii să ajungă în timp real la cei care au cea mai mare nevoie de ei pentru echipamente de protecție și produse dezinfectate. Astăzi, din nou, așa cum am făcut și la inaugurarea Iulius Town Timișoara, luminăm orașul împreună!”, transmit cei de la Iulius Town.
Detalii despre campania online a celor de la Iulius Town găsiți pe platforma www.iuliusincomunitate.ro și în articolul destinat campaniei.