IULIUS atrage cel mai mare credit acordat până acum în România, în real estate: peste 410 milioane de euro

iulius town timisoara (1)

Recent, compania IULIUS, singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, și partenerii Atterbury Europe au semnat o finanțare de 410 milioane de euro pentru rețeaua națională de shopping centers regionale Iulius Mall din Iași, Cluj-Napoca, Suceava și Timișoara. Creditul susține planurile investiționale ale dezvoltatorului pe termen lung, cu scopul consolidării statutului proiectelor sale ca lidere regionale pe segmentul retail și entertainment.

Creditul obținut de compania IULIUS, cu o valoare de 410 milioane de euro, este o refinanțare sindicalizată pe termen lung, acordată de către Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română S.A., Raiffeisenlandesbank Niederösterreich-Wien AG, OTP Bank Nyrt. şi OTP Bank România S.A. Firma Wolf Theiss, una dintre cele mai mari companii de avocatură din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, a asigurat cadrul legal de desfășurare a tranzacției. „Este o tranzacție de referință pentru piața de real estate din România, prin volumul și caracteristicile sale care constituie o alternativă viabilă la piața de capital. Certifică, pe de o parte, încrederea pe care finanțatorii o acordă proiectelor companiei IULIUS, recunoscute drept poli sustenabili de atracție regională în materie de shopping, business și petrecere a timpului liber, și, pe de altă parte, loialitatea și încrederea noastră în instituțiile bancare ca parteneri de business, valori esențiale în organizația noastră. Noul împrumut are scopul de a implementa obiectivele corporate din strategia de dezvoltare a companiei”, a declarat Marius Perșenea, Chief Operating Officer IULIUS.

iulius mall iasi

Iulius Mall Iași

Din 2017, rețeaua de malluri regionale Iulius Mall din Iași, Suceava, Cluj-Napoca și Timișoara (parte integrată din ansamblul mixed-use Iulius Town Timișoara) este deținută în parteneriat 50 – 50 de companiile IULIUS și Atterbury Europe.

Cele patru shopping centers Iulius Mall reprezintă singura reţea naţională de mall-uri certificată LEED din România, ca urmare a implementării unor strategii şi soluţii practice şi măsurabile, orientate către obţinerea unei performanţe sporite în: dezvoltarea sustenabilă a amplasamentului, economii la consumul de apă, eficienţa energetică, alegerea materialelor şi calitatea mediului interior.

iulius mall suceava

Iulius Mall Suceava

Investiții inițiale de peste un miliard de euro, până în prezent, în proiecte de regenerare urbană

Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 20 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.

Portofoliul companiei include proiecte real estate majore, cu o valoare a investițiilor inițiale ce depășește un miliard de euro, care au schimbat percepția asupra stilului de viață, au redefinit și revitalizat centrele urbane și s-au integrat în comunitate. În prezent, sunt operaționali aproximativ 310.000 mp de retail, în două proiecte mixed-use de regenerare urbană (Palas Iași și Iulius Town Timișoara), singurele de acest tip din țară, rețeaua națională de shopping mall-uri regionale Iulius Mall – din Iași, Cluj-Napoca și Suceava, precum și primul proiect Family Market, din Miroslava (zona metropolitană a Iașului), concept de retail de proximitate. Sunt spații vibrante, care definesc poli de atracție urbană, înregistrând anual peste 70 de milioane de vizite.

IULIUS s-a impus drept unul dintre cei mai activi dezvoltatori și operatori și pe segmentul office, prin brandul național United Business Center, prezent în trei centre universitare importante ale României – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. În total, 13 clădiri verzi, cu o suprafață totală de peste 152.000 mp, în care sunt prezente peste 80 de sedii de companii și unde lucrează peste 15.000 de angajați.

Întregul portofoliu este dezvoltat și operat în conformitate cu standardele internaționale pentru clădiri verzi, deținând certificări LEED. Misiunea de diminuare a amprentei de carbon și optimizare a criteriilor pentru clădiri verzi, cu impact în comunitate, este integrată în strategia de sustenabilitate a companiei IULIUS, axată pe trei piloni principali – mediu, comunitate și cele mai bune practici de guvernanță corporativă și etică în afaceri.

iulius mall cluj

Iulius Mall Cluj

Peste 650 milioane de euro, proiecte în dezvoltare

Compania IULIUS are în dezvoltare, în prezent, Palas Campus Iași, cea mai mare clădire de birouri din țară, cu o suprafață de 60.000 mp și o investiție de 120 de milioane de euro; cel de-al doilea Family Market, concept de retail de proximitate, axat pe antreprenoriat local, în cartierul Bucium din Iași, cu o suprafață de retail închiriabilă de peste 5.000 mp (investiție de peste 11 milioane de euro), și extinderea Iulius Mall Suceava cu încă 14.000 mp adiționali, investiție de peste 14 milioane de euro care va transforma proiectul regional în cea mai mare suprafață de retail din nordul țării (65.000 mp).

Totodată, IULIUS își propune dezvoltarea celui mai amplu proiect de reconversie urbană din România, cu o valoare a investiției estimată la jumătate de miliard de euro, prin transformarea platformei Carbochim din Cluj-Napoca, după relocarea și modernizarea fabricii, într-un proiect mixed-use unic, cu funcțiuni de retail, office, rezidențial, cultural și de entertainment.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/