Italienii investesc la Oravița

Eforturile administrației locale de a atrage investitori români și străini în oraș încep să dea rezultate.

O societate italiană a semnat ieri la Primăria Oravița contractul pentru realizarea unei investiții care va crea un număr important de locuri de muncă. Italienii vor confecționa mase plastice într-una din halele amenajate de Primărie și Consiliul Local în locul fostelor ferme situate pe drumul ce leagă Oravița de Reșița.

Această locație a fost cumpărată de administrația locală de la firma S.C. PINZGAU SRL, fiind fosta fermă de vaci de la Grădinari, cu suma de 220 de mii de euro, bani ce vor fi recuperați din impozitele plătite de investitori.  Astfel, investiția făcută de la bugetul local va fi amortizată în ciuda faptului că halele sunt închiriate gratuit sau în schimbul unor sume modice. Locația a fost transformată într-o platformă industrială tocmai pentru a putea crea facilitățile necesare dezvoltării unor investiții.  Ideea s-a dovedit binevenită atâta timp cât investitorii nu au întârziat să apară.

Este adevărat. Am semnat contractul prin care punem la dispoziția firmei italiene SC FARO TECNICA SRL una din halele amenajate pe locația fostelor ferme. Așa cum am promis, am oferit hala respectivă cu titlu gratuit, tocmai pentru că orașul are mare nevoie de locuri de muncă. Firma italiană s-a angajat să înceapă producția la sfârșitul lunii septembrie și în primul an de activitate va crea cel puțin o sută de locuri de muncă. Consider că este un prim pas important și sper să atragem pe această platformă industrială și alte investiții, pentru că vom păstra aceleași facilități prin care venim în sprijinul investitorilor”, a declarat Dumitru Ursu, primarul orașului Oravița.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/