Italienii de la Senesi plătesc leasing pentru gunoiere trase pe dreapta! Poarta deponeului civilizației rămâne închisă!

Caraș-Severinul încă se chinuie să se alinieze standardelor europene în ceea ce privește gestionarea deșeurilor, deși a avut la dispoziție zeci de milioane de euro oferite de Uniunea Europeană. În timp ce „băieții deștepți” profită de pe urma întârzierii deschiderii deponeului ecologic de la Lupac, finanțat de UE, alții pierd bani din propriile buzunare. Cum e cazul italienilor de la Senesi!

Societatea condusă de Rodolfo Briganti așteaptă de mai bine de jumătate de an să se apuce de colectarea selectivă a deșeurilor în Caraș-Severin, numai că proiectul administrației județene s-a împotmolit din nou. Achiziția greșită a unui tocător, precum și alte hibe ar fi de vină acum pentru încă o amânare a punerii în funcțiune a centrului de management al gunoaielor din județ. „Trebuia să începem de mult activitatea, au fost probleme și s-au dat mai multe termene. Ultimul termen era luna decembrie a acestui an. ADI Intercom Deșeuri ne-a comunicat acum alt termen: sfârșitul lunii ianuarie 2019. Cel mai probabil însă, vom putea începe abia la sfârșitul lunii februarie, poate chiar martie”, a explicat reprezentantul firmei italiene.

Potrivit lui Rodolfo Briganti, Senesi există de 30 de ani în Italia și prestează aceleași servicii precum cele contractate în Caraș-Severin. Adică recoltează deșeuri și le transportă la deponeu. Contractul pentru colectarea gunoaielor din Caraș-Severin a fost semnat în octombrie 2017 și de atunci tot așteaptă finalizarea deponeului de la Lupac. „Vom presta servicii de colectare în Zona 1, care include cele trei orașe Reșița, Anina și Bocșa, plus 26 de comune. Din partea ADI Intercomului, nu am avut niciun fel de problemă, din contră, a încercat să ne sprijine, problema este că întârzie finalizarea deponeului unde vor fi transportate pentru reciclare deșeurile. În plus și noi avem nevoie de minim 60 de zile înainte de începerea colectării pentru că trebuie să fie semnate toate contractele cu populația și cu firmele. Neavând o dată certă, această dată nu poate fi inserată în contract și contractul nu poate să fie semnat”, a explicat Rodolfo Briganti pentru expressdebanat.ro.

Senesi va prelua mare parte din personalul firmei Brantner, care operează de ani buni în Caraș-Severin, dar totodată vor fi angajați și oameni din serviciile de gospodărie ale primăriilor din cele trei orașe. Firma iltaliană are tot ce-i trebuie la dispoziție din punct de vedere tehnic pentru a începe activitatea. Și pentru că termenele n-au fost respectate din cauza problemelor de la deponeu, Senesi a pierdut deja bani frumoși. „Am adus marea majoritate a gunoierelor, astau acum prin parcări. Am cumpărat deja aproximativ 20.000 de pubele, care stau și ele acolo de șase luni. A început deja perioada de plată, noi făcând un leasing și binențeles că începe să fie destul de greu faptul că de șase luni noi plătim către firmele de leasing și nu au am putut începe activitatea”, a mai spus Briganti.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/