Amenzi de 20.500 de lei au fost aplicate numai în ultimele zile operatorilor de turism din județ, în urma controalelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.
În această perioadă, pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire au intensificat acțiunile de îndrumare și control la unitățile de turism din județul nostru, în vederea verificării respectării prevederilor legale.
Cu această ocazie, se efectuează și instruirea factorilor de răspundere şi a personalului angajat privind măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor ce se impun pentru evitarea producerii unor evenimente care ar putea pune în pericol siguranța cetățenilor, transmite Compartimentul de Informare și Relații Publice al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.
Astfel, în ultimele două zile, pompierii cărășeni au efectuat un număr de 15 controale, în urma cărora au fost identificate 60 de deficiențe, fiind aplicate 33 de avertismente și 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 20.500 lei.
Principalele nereguli constatate au fost:
Aceste acțiuni vor continua și în zilele următoare, fiind vizate spațiile de cazare și unitățile unde se organizează petreceri de Revelion, ținând cont de faptul că acestea vor găzdui un număr mare de persoane, mai precizează ISU „Semenic”.