Evenimentul de marcă desfășurat zilele acestea în stațiunea Băile Herculane a adus în fața publicului poate unul dintre cele mai intense momente ale sale: prezentarea unui film documentar deosebit, cu mărturii șocante, trăiri incredibile și o istorie care pe mulți i-a marcat pe viață – „Azi mănânc ciocolată albă”.
Simpozionul Internațional de Arheologie și Istorie „In Memoriam Constantini Daicoviciu” a continuat zilele acestea cu prezentarea unor lucrări aparținând oamenilor de știință din țară și străinătate. Venind din Polonia, Italia, Serbia sau Statele Unite ale Americii, toți invitații au vorbit aceeași limbă în cele 3 zile ale simpozionului.
Seara de joi a fost dedicată cunoașterii, dar și rememorării pentru cei mai mulți dintre participanți. După prezentarea unor postere cu detalii despre vestigiile aflate în patrimoniul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș și nu numai, a urmat vizionarea unui film documentar realizat de George Buzoianu: „Azi mănânc ciocolată albă”. Cele aproximativ 15 minute au fost unele cu o încărcătură aparte. Martori ai unui moment trist din istoria României au vorbit în detaliu despre soarta celor care au încercat să fugă din țară trecând Dunărea pe la Orșova.
Seara s-a încheiat cu o cină festivă în cadrul căreia directorul Muzeului caransebeșean, Adrian Ardeț, a oferit diplome de excelență celor care au susținut, de-a lungul anilor, organizarea Simpozionului Internațional de Arheologie și Istorie „In Memoriam Constantini Daicoviciu”.