Istoria orașului Oravița, sub lupă. Autoritățile locale au planuri mari pentru patrimoniul antic al localității!

Pe agenda Serviciului de Urbanism al Primăriei Oravița au fost trecute o serie de investiții care vor scoate la lumină valorile vechi de sute de ani de care orașul abundă. Astfel, întreaga atenție a autorităților competente va fi îndreptată spre revitalizarea și reabilitarea zonei istorice.

Planul de repunere în valoare a patrimoniului cultural din Oravița presupune deja aplicarea unor măsuri absolut necesare care, într-un final, vor duce la creșterea interacțiunii sociale a zonei, creșterea atractivității, a accesabilității și a siguranței zonei.

Primul pas care trebuie făcut este informarea cetățenilor cu privire la patrimoniul local și mai ales cu privire la importanța punerii în valoare și conservării acestuia în cele mai bune condiții. Cu toate că în momentul de față încă se caută finanțare pentru a demara lucrările de reabilitare a monumentelor istorice, autoritățile locale sunt mai mult decât încrezătoare în reușită.

Planul nu prevede doar repunerea în valoarea a patrimoniului construit cu sute de ani în urmă, ci și a infrastructurii urbane din siturile protejate.

În acest sens, autoritățile competente au demarat deja demersurile necesare pentru adoptarea unui regulament local de urbanism pentru zona istorică, regulament care să fie adaptat la cerințele unui sit de o importanță culturală majoră. Odată adoptat de Consiliul Local, regulamentul urmează să fie inclus și în noul Plan Urbanistic General, încă în curs de elaborare.

De îndată ce patrimoniul istoric și cultural al Oraviței va fi repus în valoare, atractivitatea zonei va crește nu doar pentru turiști, ci și pentru localnici, mulți dintre aceștia neștiind de comorile istorice de care orașul dispune. De asemenea, autoritățile locale speră că, odată pus în valoare, patrimoniul va întări identitatea zonei și va reuși chiar să atragă investitori.

Sursă: voceaoravitei.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/