Istoria maghiară din adâncurile Caransebeșului! Orașul medieval, redescoperit după 8 secole! [VIDEO]

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș a încheiat, în aceste zile, campania arheologică de vară la cetatea medievală a Caransebeșului, o acțiune efectuată în colaborare cu cercetătorul Ion Silviu Oţa, șef de secţie la Muzeul Național de Istorie a României. Rezultatele ar putea fi considerate surprinzătoare.

Cercetările arheologice în orașul medieval Caransebeș s-au desfășurat pe parcursul a trei săptămâni. Colaborarea dintre cele două instituții a început anul trecut, în baza unui protocol care prevede sprijinirea cercetării arheologice.

Anul acesta am reușit să aducem fonduri în valoare de 70.000 de lei, de la Muzeului Național de Istorie, pentru două campanii arheologice. Prima s-a încheiat azi, iar cea de-a doua va avea loc în luna octombrie. Noi efectuăm cercetările pe o proprietate privată, într-o grădină de pe strada Potocului. Pe acolo trecea cetatea vechiului oraș fortificat Caransebeș și până acum am reușit să scoatem la lumină, cu ajutorul hărților din secolul al XVII-lea, vechile drumuri din interiorul fortificațiilor, dar și locuințe și ateliere de prelucrare a fierului datate din secolele XVI-XVIII, care sunt deosebit de importante. O parte din piesele descoperite le-am trimis deja la Muzeul Național de Istorie a României și sunt supuse unor expertize fizico-chimice la fostul Institut de Fizică Atomică de la Măgurele, pentru o datare mai precisă a artefactelor”, ne-a declarat cercetătorul Ion Silviu Oţa.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Arhitectul bucureștean ne-a menționat că la prima vedere artefactele ar putea fi datate din ultimii ani ai Regatului Medieval al Ungariei până la venirea habsburgilor în această regiune. Dintre aceste artefacte, cele mai frumoase vor fi restaurate și vor fi prezentate în expoziții atât la Muzeul Național de Istorie, cât și la muzeul din Caransebeș.

„Am descoperit piese de port, monede emise în Polonia sau în Transilvania, piese de harnașament, piese uzuale: cuțite, fragmente de pahare de sticlă, ceramica tipică Europei Centrale din secolele XV-XVII și fragmente din părțile de lemn ale locuințelor, provenite de la uși, ferestre etc. Am descoperit un nivel de distrugere, probabil din secolul al XVI-lea, și sperăm când ajung la București să restaurăm piesele și să ne dăm seama mult mai bine despre cronologia acestor niveluri din orașul medieval Caransebeș. Avem privilegiul de a arăta că orașul este atestat încă în veacul al XIII-lea, în timpul regelui ungar Ladislau al IV-lea Umanum, iar din secolul al XIV-lea, anul 1325, avem atestat aici și un prim castelan în timpul lui Carol I Robert de Anjou. Orașul a avut o importanță deosebită și din alt punct de vedere. Trebuie spus că orașul Lugoj alături de Caransebeș sunt cunoscute ca orașe ale nobilimii valahe. Practic, dacă avem în vedere istoria Ungariei, în Evul Mediu acestea sunt singurele orașe ale nobililor valahi din regat”, ne-a precizat cercetătorul Silviu Oța.

YouTube video

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/