Isteria virozelor golește farmaciile din Caraș-Severin! Și este abia începutul!

giving pills

Numărul virozelor în Caraș-Severin a crescut semnificativ, la fel și cel al oamenilor care se prezintă la farmacii să cumpere medicamente. Unii pentru că au nevoie, iar alții din cauza isteriei și a panicii.

Situația infecțiilor respiratorii nu este tocmai atât de roz pe cât pare din cifrele oficiale. O spune președintele Colegiului Farmaciștilor din Caraș-Severin, Pavel Roșca. Farmaciile se confruntă deja cu lipsă de medicamente atât din cauza celor care au nevoie de tratament, cât și din cauza celor care, speriați de informațiile din această perioadă, își fac stocuri de medicamente.

„Avem probleme. În special pentru copii situația este cam de multișor. Până acum am mai avut soluții de înlocuire, dar acum este tot mai greu. În ceea ce privește Paracetamolul, Ibuprofenul și unele antibiotice nu se mai găsesc și atunci încercăm să găsim soluții de înlocuire a substanței. Mai este vorba și despre o isterie. Acum lumea s-a panicat și își face rezerve. Asta nu e bine. Încercăm să le spunem. Aceste medicamente nu pot fi luate preventiv. Ele se iau atunci când ai nevoie. Nu ai ce face cu ele acasă. Avem foarte multe cazuri de infectări nu numai la copii, ci și la adulți.”, spune Roșca.

Șeful farmaciștilor din Caraș-Severin spune că datele prezentate de Direcția de Sănătate Publică nu îi iau în calcul pe cei care se prezintă direct la unitățile de primire urgențe sau pe cei care merg direct la farmacii și se tratează mai apoi acasă. Din acest motiv, cifrele oficiale sunt mici, însă realitatea văzută de cei care stau în prima linie este mult mai gravă.

CITEȘTE ȘI: Creștere alarmantă a numărului de infecții respiratorii! Caraș-Severinul, la coada clasamentului!

Principala cauză pentru numărul mare de infectări este nevaccinarea antigripală. „Noi ne așteptam la asta și i-am sfătuit să se vaccineze antigripal. Foarte multă lume nu s-a vaccinat antigripal. Cei care nu s-au vaccinat acum sunt primii care plătesc și sezonul abia a început. Noi ne așteptăm la ce e mai rău prin luna februarie. Nici pe departe nu s-a rezolvat această problemă a numărului mare de viroze, de gripe.”, este de părere Pavel Roșca. Alte cauze care au dus la explozia numărului de cazuri sunt scăderea imunității în urma pandemiei, dar și temperaturile extrem de ridicate pentru această perioadă a anului.

În ceea ce privește lipsa unor medicamente antivirale, ea este deocamdată suplinită, însă problema depășește granițele județului și chiar pe cele ale țării. „Pe noi ne doare cel mai tare că nu avem ce să le dăm. Limităm eliberarea de surplus. Cineva care vrea să ia patru cutii de medicamente îl întrebăm de ce are nevoie de ele. Până la urmă ne dăm seama că vrea să își facă rezerve. Până când producătorii nu rezolvă această mare problemă să își refacă stocurile. Nu este vorba numai despre producătorii noștri, ci e vorba de o problemă globală. De iarna boreală, emisfera nordică, unde toți producătorii au mari probleme cu prețurile, cu energia și nu numai pentru că substanțele acestea sunt fabricate în China și India. Este un adevărat lanț al slăbiciunilor, iar această criză a venit pe fondul incompetenței autorităților guvernamentale din toate statele pentru că nu au știut să prevadă și să reacționeze cum trebuie pe fondul crizei, dar este vorba și despre producători, pentru că și eu au rămas descoperiți. Se mișcă foarte greu lucrurile. Norocul nostru este că încă putem găsi soluții. De exemplu, dacă nu mai avem Paracetamol, revenim la Algocalmin, revenim la un alt antitermic. În funcție de necesitate, putem folosi și antalgic, și antitermic, și antiinflamator, încă se mai poate face ceva.”

Cea mai gravă situație este la medicamentele pentru copii, care acceptă mai ușor suspensii și soluții, decât comprimate și capsule. „Acolo nu prea avem ce să facem, mai ales când este vorba despre antibiotic. În spitale se ajunge la prepararea unor forme farmaceutice individualizate pentru copii, dar este mai greu pentru ambulator.”, spune Pavel Roșca, cel care speră ca oamenii să-și fi învățat lecția și să fi înțeles odată pentru totdeauna că vaccinarea trebuie să fie sfântă, cea mai bună metodă de prevenție și cea mai eficientă, o dovadă fiind SUA, Marea Britanie și Franța.

Chiar dacă oamenii ar dori acum în număr mare să se vaccineze ar fi imposibil, pentru că stocurile pentru vaccinuri se prognozează și se validează cu un an înainte, serurile fiind perisabile. „Noi suntem înapoiați din punctul ăsta de vedere și nu reacționăm cum trebuie și din timp în sensul de a preveni anumite boli. Educația noastră sanitară ca populație este foarte scăzută, iar noi, farmaciștii, ne confruntăm din greu cu acest aspect.”, mai spune Roșca.

Președintele Colegiului Farmaciștilor estimează că abia în martie-aprilie numărul de infecțiilor respiratorii ar putea intra pe un trend descendent.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/