Iova vrea liniște. Fără decizii majore și controversate pe final de mandat!

Ploaia de demisii din Consiliul Județean și mandatele pierdute din cauza anchetelor DNA au lăsat cel mai important for din Caraș-Severin fără conducere. În zadar s-a încercat completarea formulei pentru ușurarea activității la vârful instituției, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat.

Ba mai mult, pe lângă faptul că nu s-a reușit alegerea unui nou vicepreședinte în locul lui Ionesie Ghiorghioni, și alți consilieri au renunțat la mandat din motive politice, preferând să își pregătească o candidatură ca independenți la diverse foruri, cum ar Consiliul Județean, în cazul lui Nicolae Ștefănescu, sau Primăria Moldova Nouă, în cazul lui Toni Novăcescu.

Una peste alta, cum alegerile locale se apropie cu pași repezi, deciziile care se iau la nivel de județ sunt temperate, mai ales în contextul în care nu necesită o grabă inexplicabilă. Un exemplu în acest sens este preluarea Sălii Polivalente din Reșița de către administrația publică locală.

Deși Ioan Crina, viceprimarul cu atribuții de primar, a afirmat că și-ar dori ca primăria să intre în posesia obiectivului, Iova a spus că e mai bine să decidă alții dacă se va întâmpla sau nu acest lucru. „Sunt adeptul descentralizării în ceea ce privește activitatea Consiliului Județean. Multe dintre activități ar trebui să le desfășoare UAT-urile, dar, așa cum spuneam în ședință, nu mi se pare normal ca deciziile să se ia pe final de mandat. Nu mai sunt doar trei, patru luni … (n.r.: până la alegerile locale) Primăria să facă demersurile, Consiliul Județean le aprobă sau nu”, a precizat Ilie Iova, vicepreședintele Consiliului Județean.

Declarația vicelui a fost făcută după ce, în prealabil, Ioan Crina anunța în urma forului legislativ local că primăria își dorește Sala Polivalentă. „Am făcut un demers către Consiliul Județean. Chiar vreau ca clădirea care e în municipiu, cea a Sălii Polivalente, să fie a administrației. Și zic că este posibil!”, afirma vicele Reșiței, care critica lipsa de curaj a administrației județene de a lua decizii. „Atunci când ocupi o funcție publică trebuie să îți asumi niște responsabilități. Nu poți să scrii doar ce e acolo. În lege nu pot fi prevăzute toate situațiile care apar. Trebuie să îți asumi responsabilități vizavi de bunul mers al urbei, al societății. Dacă o iei ad literam, la un moment dat se îngrădesc toate și nu mai poți face ceva. Nu cunosc în amănunțime situația, dar cei de la pompieri spuneau că nu i-au închis. Asta, la singura discuție la care am participat eu. Poate au dreptate, nu contest! Eu vă spun că sunt demersuri. S-a jucat handbal cu ecranul afară, acum nu se mai poate. Este firesc ca în contextul în care toată lumea vine la noi, să o administrăm noi. Primăria o poate susține ( … )”, a concluzionat viceprimarul cu atribuții de primar al Reșiței.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/